vineri, 17 martie 2017

CRONICĂ DE CENACLU : Seară de lectură şi discuţii culturale



Vineri, 10 martie. Ora 17,00. La sediul Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Sud-Est, s-a întâmplat o seară de lectură şi discuţii culturale sub bagheta preşedintelui filialei - poetul Cornel Antoniu.
Scriitorul Florin M. Ciocea a citit din noile sale apariţii - volumul de proză scurtă "Dincolo" şi cartea de poezie "Mic tratat filozofic despre îngeri, tractorişti şi femei nebune", din care redăm un mic fragment şi câteva dintre comentariile serii: Mi-am construit un oraş în nori/ Ca să privesc de sus/ Oraşul în care trăiesc;/ Dar sufletul meu locuieşte altundeva.// Călătoresc în Africa,/ Sau în insulele paradisului/ Şi, totuşi, sufletul meu nu mă însoţeşte.// Văd marea în albastrul ochilor voştri,/ Aud valurile şi simt/ Murmurul hipnotic al abisului (…)
”Florin Ciocea este un adevărat prieten al meu - poate şi pentru faptul că a fost marinar, ca şi mine, Cornel Antoniu sau Ioan Gh. Tofan. Acest fapt ne leagă, ca un fel de unitate, între trecere şi stabilitate, pe care numai marea şi uscatul o pot da. Orice formă stilistică ar evoca, se vede la toţi cei menţionaţi obsesia marinarului de a nota într-un jurnal”, a punctat poetul Paul Spirescu, din Adjud. ”Marinarii rămân toată viaţa legaţi de nostalgia de a trăi între apă şi cer, de solidaritatea extraordinară dintre navă/ barcă şi marinar/ om”, a completat Antoniu.
Despre volumul de proză scurtă, Gabriel Gherbăluţă spune că ”este un fel de reflex poetic  care-l manevrează pe autor epic şi chiar liric”.
Participanţii - membri ai filialei şi ai cenaclului Noduri şi Semne - au aplaudat şi au remarcat aspecte din viaţa şi publicaţiile autorilor şi ai prietenilor acestora, evocând, cu precădere, aspecte din activitatea de foşti marinari.
În continuare, s-a prezentat cartea poetului Gheorghe Dobre, "Antologia poeţilor macedoneni".
S-au mai exprimat: Cristian Corcan, Anca Şerban-Gaiu, Săndel Stamate, Ion Avram, Simona Toma, Diana Corcan, Stela Iorga, Laurenţiu Crişan, Andrei Velea. În final, s-au împărţit cărţi, autografe şi mai multe numere din revista de cultură "Helis", care apare la Slobozia.
A fost un eveniment de genul acelora cu care, de câţiva ani, ne-am obişnuit să se întâmple la Filiala Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România.
Astăzi, la ora 18,00, va citi Anca Şerban-Gaiu; flash literar - Victor Cilincă.
Ion Avram

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu