vineri, 3 martie 2017

Cronică de cenaclu: Baie în universul cuvintelor


Cu admiraţie aproape pătimaşă pentru Fiodor Mihailovici Dostoievski, Anca Şerban Gaiu a mitraliat, în flashul literar, o listă de etichete ale ultimului roman al acestuia, Fraţii Karamazov.
Şi e noapte şi-s singur şi-mi pasă/ Din cuvânt nu-mi mai pot face casă// Mă ridic înspre lună cum fumul/ Rătăcit mi-este gândul şi drumul// Aşteptând să mai treac' o ninsoare/ Ţin în braţe poezul ce-mi moare// Şi îl plâng cum plângi mortul la groapă/ Fluviul meu în cuvinte tot sapă// Şi sunt singur şi-mi pasă şi-i noapte/ Stropi de beznă pe buze ca lapte (Gabriel Gherbăluţă - Distihurile singurătăţii)
A urmat scriitorul Gabriel Gherbăluţă cu un grupaj de unsprezece poeme din cartea proiectată Lumea de dincolo de mâine, bine receptate de cei prezenţi. Redăm din comentarii:
”Gabriel Gherbăluţă abordează curajos versul clasic şi chiar un gen renascentist; se vede dragul de a scrie; în textele cu vers clasic are o anumită frivolitate, în ciuda unui ritm deosebit şi a muzicalităţii care, acolo unde-l fură, îl face să-şi piardă tenta de sinceritate.” (Victor Cilincă)
”Autorul, îndrăgostit de cuvinte, face o baie în universul de expresie al acestora; poemele nu şi-au ratat mesajul, deşi unele sunt tributare unui ludic puţin facil.” (Stela Iorga)
”Ca impresie generală: creează atmosferă şi transmite starea; să fie mai provocator ca metaforă, să nu se ducă prea mult în meditaţie; pe alocuri, sunt deficitare ca elaborare tehnică.” (Andrei Velea)
”Discursul liric este lipsit de inhibiţii; undeva apare şi o confesiune despre rolul scriitorului în lume.” (Anca Şerban Gaiu)
”Multe repetiţii deranjante şi asocieri facile; abundă de verbe şi pare prea explicativ; să sugereze mai mult, să fie mai concis; unele rime par puţin forţate.” (Sabina Penciu)
”Se vede dragostea pentru cuvânt, pentru literatură şi pentru poezie în special - ceea ce ar putea justifica ludicul, facilul.” (Marius Grama)
”Îşi păstrează autenticitatea, chiar dacă-i sufocă pe unii cititori; prin modul cum şi-a ales textele din acest grupaj, cred că a făcut o greşeală de regie.” (a.g. secară)     

Astăzi, la ora 18,00, va citi Ciprian Laurenţiu Crişan
Ion Avram

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu