vineri, 21 aprilie 2017

O FIARĂ CU PUIUL ÎN DINȚI


Marius Grama

(…) va veni o vreme/ când cel mai cald umăr pe care vei putea plânge/ va fi al unui braț de robot/ va scârțâi empatic/ te va mângâia apăsat/ și îți va netezi creștetul exact așa cum a fost programat/ să nu te temi/ îți va înțelege suspinele în orice limbă vei vrea să le articulezi/ îți va fi confident/ va umple încăperea cu o muzică în care să îți îmblânzești furia/ și va elibera un parfum de pâine caldă/ ca în paginile electronice despre acasă (…)
(Marius Grama – cu Dumnezeu la revizie) 
”În textele prezentate, Marius Grama pare tributar stilului jurnalistic, ceea ce poate duce la o dospire care să-l recomande; discursul liric tinde să se dezvolte mai mult pe lungime decât pe adâncime; își expune lirismul în mod direct, fără fasoane, un pic agresiv, chiar – lăsând emoția mult în spatele textului care, deși este scris inteligent, pare prea sigur la un moment dat, ceea ce poate fi un dezavantaj.” (Stela Iorga)

”Satira și umorul ce transpar din texte sunt bine venite; se simte mai mult suflet și culoare decât în ce ne-a mai prezentat și pare a avea o fiară care umblă cu puiul în dinți.” (a.g. secară)
”Deși pare o poezie de notație, de observare, are lirism.” (Ana-Maria Panagatos)
”Texte bine structurate, cursive, retorice, fără îndoieli, fără dubii.” (Cristina Dobreanu)
”În fiecare poezie vine cu un mesaj, are o propunere; astfel, mizând mai mult pe mesaj decât în textele anterioare, trimite liricul, abia creionat, în fundal; bine structurate și cu metafore frumoase.” (Anca Șerban Gaiu)
”În poezie, nici măcar nu trebuie să ai mesaj; poți veni cu un mesaj banal și poezia să fie extraordinară, sau să ai un mesaj subliminal, fără a influența calitatea poeziei; îl văd construind cu siguranța celui care știe ce are de făcut; ca eseu, n-aș avea ce să-i reproșez; are acel ceva, de reportaj, cu care ne-a obișnuit – ce-i drept, nu în toate; pe alocuri, are multă gingășie, emoție și sensibilitate, chiar și acolo unde merge pe senzație; unde este ironic, unde pastișează, este chiar hâtru.” (Victor Cilincă)
”Stăpânește cuvântul – discursul curge bine, merge pe orizontală, înainte, înapoi, în trecut, în prezent, în viitor; are înflorituri baroce; autorul se ascunde, parcă, după niște perdele – ceea ce duce la pierderea adâncimii; parcă vede printr-o lupă și nu arată; îi lipsește magia.” (Simona Toma)
”Ca plusuri – are forță existențială, imaginile susțin bine dialectica povestirii; ca minusuri – mottourile aglomerează explicativul; stilul i-a rămas neschimbat, ceea ce poate fi și bine, și rău.” (Leonard Matei)
”În ceea ce mă privește, dacă-mi sună bine la ureche – sunt OK; mi-au plăcut; textele se leagă, au un drum/ fir al lor care mărește tensiunea și liricul; se vede că este meseriaș în modul cum scrie.” (Gabriel Gherbăluță)     
      
Ion Avram

Astăzi, la ora 18,30, citește Paul Budeanu; flash-ul literar: Victor Cilincă.

vineri, 14 aprilie 2017

CRONICĂ DE CENACLU : Înalte grade de "alcool" poetic





Vineri, 7 aprilie. În sala de la etaj a Muzeului Cuza, prezentarea cărţii de poezie a lui Leonard Matei, "În dialog cu al treilea", apărută de curând la Editura "Grand Godot", s-a desfăşurat într-o atmosferă spectaculară. Spectatorii - prieteni, rude, colegi de cenaclu şi alţi fani ai poetului - au urmărit cu atenţie şi răbdare expunerile confraţilor săi de condei referenţi, care au întreţinut evenimentul timp de peste două ore şi jumătate.
Moderatorul a.g. secară a butonat competent de la pupitrul de control al întâmplării, subliniind, printre altele, că: Leonard Matei, care se anunţa un copil teribil al poeziei (să ne amintim de cartea sa ”Ninsoare de Paşti”, apărută în 2003 - n.n.)revine, în fine, fără grabă, în ţinuturile mişcătoare ale metaforei".
Leonard Matei scrie despre ”ascuţirea crucii”, ”încălţarea cu aripi”, despre ”orice zbor trist” care a fost cântat şi ”se desface în argila degetelor” sale, despre cum s-ar putea iubi corăbiile între ele… Într-un fel, este un drumeţ incendiar care şi-a uitat cioranian bricheta spre Parisul ideal, dar ştie să aprindă un foc ”pe umbre”, născocind amnar din cuvinte, cremene din trup, iască orice imagine neo-avangardistă, din orice iubită incitată să devină kung fu sau rug dorinţelor…
La rândul său, poeta Stela Iorga a ţinut să sublinieze că "este vorba de un volum cu momente remarcabile, deşi nu este un volum marcant şi că Leonard Matei nu a mizat pe o retorică prea confortabilă, ci pe una a poeziei religioase, iar unele referinţe trimit la Nichita Stănescu."
Poetul Iulian Grigoriu crede că "Leonard Matei are unele reverii acvatice şi scrie o poezie de înalte grade de "alcool" poetic".
Invitat din Constanţa, poetul Yigru Zelfil a observat că "există nişte afinităţi între Leonard Matei şi începuturile sale poetice în spirit manierist-baroc" şi a găsit versuri care l-au frapat.

Pentru relaxare şi nu numai, au fost prezentate şi două filme video de scurt-metraj - unul, reprezentând un poem metaforă regizat de Lucian Caşu, intitulat "În celulă cu Wittgenstein" şi altul cu titlul "HU - all the names of God", referitor la unele practici religioase ale dervişilor, regizat de o echipă din care a făcut parte şi protagonistul serii.
Atmosfera de spectacol, prietenie şi apetit cultural a continuat până târziu în noapte la Casa Serfioti.
Astăzi, la ora 18,30, va citi Marius Grama. 
Ion Avram
( fotografii - Amara Ibănescu - mulţumim!)


vineri, 7 aprilie 2017

O PATĂ DE SÂNGE CARE VORBEȘTE



A fost o seară frumoasă. S-a vorbit despre Nichita Stănescu. S-a citit din Nichita Stănescu. Din suflet, frumos, Ana-Maria Panagatos a citit șase texte, unele alese chiar din volumul Noduri și Semne. Iată, unul dintre ele:
Doamne, apără poporul român./ Ai grijă de el şi/ apără-l!/ El este al tău/ cu blândeţea lui de miel/ şi cu răbdarea lui de taur/ cu omenia lui/ de floare de zăpadă/ ce se vede pe geam, Doamne,/ pe fereastră şi pe libertate!/ Doamne!/ poporul meu nu se spală de mine!/ Eu nu mă spăl/ de poporul meu!/ Dacă-mi vine alt miros/ decât mirosul lui,/ mă spăl pe mâini/ numai de propriile mele mâini/ şi mă las legat/ de boarea de zăpadă/ a poporului meu./ Mărul se poate spăla/ numai de măr,/ de pomul mărului nu! De pom nu!/ Apără, Doamne, poporul roman/ şi nu te spăla de el!/ Pe maica mea/ care m-a născut pe mine/ am dăruit-o poporului român./ Dăruieşte-ţi, Doamne,/ pe maica Ta, care te-a născut pe Tine,/ poporului român!
(Nichita Stănescu - Eu nu mă spăl de poporul meu)
Au participat și au discutat Stela Iorga, Victor Cilincă, Leonard Matei, a.g. secară, Marius Grama, Paul Budeanu, Gelu Ghemiș, Ana-Maria Panagatos, Ion Avram. A fost o întâlnire aproape festivă. Vorba poetului Ion Zimbru: Optzeci și patru de ani de la Nașterea lui Nichita Stănescu… plus-minus o Moarte! Poate cineva să creadă că a murit Poetul din Ploiești? Și poate cineva să creadă că nu mai trăiește Uzina de Metafore Nichita Stănescu? Sigur că ”trăiește”! Și asta, fiindcă a știut să ”moară” în fiecare zi! Pentru că a vrut, și a știut, și a putut să nu-și ducă Viața/ Crucea pe târâre! Pentru că a știut să ceară și să primească Dezlegare la/ de la ”Limba Poezească” – așa cum îi plăcea să spună despre Limba în care-și scria Poezia, adică ”Monalisa Literaturii Române”! (…) un Poet care putea nărui o întreagă Vavilonie c-o singură sintagmă sublimă precum: ”Vai de capul creierului meu!”, sau ”eu nu sunt altceva decât/ o pată de sânge/ care vorbește” etc. (VL 8361) 
În postfața volumului Leoaică tânără, iubirea, Alexandru Condeescu observă că: Un imperiu al Nordului și al ninsorilor cosmice stăpânește la Nichita Stănescu peste viziunea unui univers mineral, strălucitor într-o lumină tăioasă, stelară, răsfrântă în oglinzile lichefiate de ger ale Oceanului înghețat. Un vis al romanticilor germani,, al lui Baudelaire și Eminescu, se îndeplinește astfel surprinzător în poezia acestui poet de la sfârșitul mileniului nostrum, trădând în sintaxa metaforelor sale un temperament oniric fundamental ce deschide o poartă tulburătoare asupra adevărurilor profunde, sfâșietoare, ale ființei lirice locuind o jumătate de veac într-un geniu al limbii române.   
Ion Avram


Astăzi, membrii cenaclului Noduri și Semne vor participa la prezentarea cărții de poezie În dialog cu al treilea a lui Leonard Matei, ce va avea loc la Muzeul Al. I. Cuza, la ora 16,00. 

   

vineri, 31 martie 2017

Cu naşu' pe Calea Regală

Fotografie publicată în „Imparțial”, Nr. 217, An V, 5-11 mai 1995
În obişnuitul flash literar, Andrei Velea ne-a recomandat cartea lui Robert B. Cialdini intitulată Psihologia manipulării - Curs de teorie şi practică a influenţării, despre care susţine că este o carte uşor scrisă, pe care o citeşti cu plăcere şi în care sunt expuse o serie de tehnici de manipulare, care vin din unele tendinţe naturale ale omului de a se descurca pe anumite scurtături.

A urmat Liviu I. Cocei, cu un fragment de opt pagini din eseul Ironismul este un umanism, din care redăm un pasaj şi câteva comentarii:
(…) Revenind asupra ironismului, mai putem adăuga că acesta reprezintă un umanism nu doar pentru că ne ajută să intrăm într-o nouă epocă. Chiar în cadrul aceleiaşi culturi, poate funcţiona ca test psihologic, joc de societate sau chiar ambele. De exemplu, agresivitatea ancestrală se modifică în sens pozitiv în cultura antică greacă, fiind sublimată de o ironie civilizată, adeseori plăcută şi îngăduitoare. (…)

”Există un cod ironic şi un cod poetic - ironia seamănă mult cu poezia; mai trebuie lucrat la stil, ca să se desprindă de aspectul didactic.” (Gabriel Gherbăluţă)
”O încercare curajoasă de a ridica ironia la rangul de ironism, de a conceptualiza ironia ca fenomen inclusiv uman.” (Cristina Dobreanu)

Se spune că ironia e arma zeilor. Iar zeii au doborât titanii. La rândul lor, zeii antici au fost detronaţi de Socrate şi ironia lui. Ironia a fost dintotdeauna antisistem. Filosofia începe odată cu ludicul şi cu ironia. Poezia începe cu pamfletul şi cu discursul politic. Nimic nu poate sta în calea râsului şi poate că doar el ne salvează. Aduce toate la un numitor comun, demistifică şi egalizează. (…) Da, umorul, ironia şi pamfletul sunt antisistem. Sunt noua (dar atât de vechea) rezistenţă! (pasaj de întâmpinare extras dintr-o pagină-pamflet prezentată de Andrei Velea)

Se împlinesc 84 de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu. Titlul ultimei sale cărţi antume - Noduri şi Semne - i-a inspirat pe poeţii Ion Zimbru şi Gelu Ciorici-Şipote să înfiinţeze, imediat după moartea poetului, un cenaclu literar cu acest nume, cenaclul nostru. Astăzi, la orele 18,30, poetul Ion Zimbru şi prietenii vom susţine o seară de lectură întru amintirea şi cinstirea naşului nostru - Îngerul Blond - Nichita Stănescu.

Ion Avram

vineri, 24 martie 2017

Rococo liric


Anca Șerban-Gaiu

În flash-ul cultural, Victor Cilincă ne-a vorbit despre ”Istoria ilustrată a picturii în 1.000 de imagini color”, scrisă de 11 critici şi istorici de artă contemporană, în frunte cu Luc Benoist - conservator adjunct la lucrările Palatului Versailles - pe care, ca absolvent al Liceului de Artă acum patru decenii, şi-o aminteşte ca pe o comoară greu de procurat. Apoi, a proiectat imagini din opera cehului Alfonse Mucha, a vienezului Gustav Klimt şi cea a sticlarului genial René Lalique. A vorbit şi despre novorealism - curent al noilor ani - popular din Rusia până în SUA, inclus fiind şi sculptorul gălăţean Liviu - Adrian Sandu, despre precursorul Dali sau trompe l'oeil, înşelarea ochiului. Toate - pe muzica lui Edith Piaf şi pe Rhapsody in blue a lui Gershwin.

dumnezeu este peste tot/ este şi în măcelărie/ acolo unde/ ochii măcelarului se închid/ ori de câte ori se apropie de botul mielului/ ori de câte ori  intră în lanul/ de oase zdrobite//vai sângele nostru se apropie/ de somnul târâtoarelor/ mâna stângă/ înfloreşte pe cuţit// animale flămânde/ ne dau târcoale/ şi ne-au domesticit
(Anca Şerban Gaiu - dumnezeu este peste tot)

”În textele prezentate, Anca Şerban Gaiu este, oarecum, psalmică. Are poeme care se susţin în întregime, cu imagini kinetice. Uşurinta cu care scrie îi duce imaginaţia până la alăturări forţate. Stârneşte emoţii interioare.” (Victor Cilincă) 

”Anca Șerban abordează cu prezentul ciclu de poeme o tematică destul de grea: raportarea la Dumnezeu şi relaţia cu divinitatea. Poemele au locuri comune, dar şi străluciri inedite - sintagme originale, care ridică valoric textul ei liric; rămâne, în continuare, tributară expresiei ornamentale - un fel de rococo de factură lirică.” (Stela Iorga)

”Poemele Ancăi au un aer romantic, întrucât oscilează între reverie şi idealism subiectiv, iar din punct de vedere al conţinutului sunt de obicei moralizatoare şi, în consecinţă, ironice - însă, ironismul la ea nu e superficial, ci e o modalitate de a se juca serios (iocari serio cum zice Marsilio Ficino).” (Liviu Cocei)
Astăzi, la ora 18,00, va citi Liviu Cocei; flash-ul literar va fi prezentat de Andrei Velea.

Ion Avram

Victor Cilincă