vineri, 13 octombrie 2017

Cronică de cenaclu: Personaje vii în spațiu înțepenit


(…) Privi fascinat sânii planturoşi ai divei, struniţi ca doi armăsari, părând însă gata să scape de strânsoarea rochiei fără umeri. Păşi încălţat peste marginea havuzului. Ea îl văzu şi se opri, îndreptându-şi spatele gol. Ajuns în dreptul ei, întinse mâinile tremurânde, dar nu îndrăzni s-o atingă. Se mulţumi să mângâie aerul care o înconjura, de parcă ar fi modelat-o cu mâinile, ca pe o păpuşă de lut. Apoi urmări, nu prea mirat, metamorfoza. Părul bogat şi lung al blondei platinate se scurtă, iar pe frunte îi crescu un breton. Trăsăturile feţei se modificară treptat, lăsându-l să vadă… chipul Marianei.(…)
(Pe malul de lut al fluviului - fragment)

Prozatorul Ioan Gh. Tofan a prezentat capitolul Cu Anita Ekberg în Fontana di Trevi, din romanul în lucru Pe malul de lut al fluviului (Călătorii paralele II). Redăm din comentarii:
”A reuşit, nu prin explicare, ci prin eticul însuşi, prin personalizarea unui anumit tip de inşi care se caracterizează prin modul cum se comportă şi vorbesc; să fie un pic mai liber în exprimare, pentru că lucrează prea strâns şi cu detalii multe; are atmosferă; dorinţa de a exprima o exactitate îl deserveşte; are condei - să-l lase mai liber, cuvântul - să zburde, să ţopăie; adunarea informaţiei şi folosirea ei este de bun augur, cheamă cititorul la text; personajele sunt vii, dar spaţiul este redat ţeapăn; se vede că, la el, arhitectura scrisului este nativă, dar prea o forţează să treacă prin nişte porţi mentale.” (Dimitrie Lupu)
”Am urmărit greu textul; descrierile prea lungi devin plictisitoare, neatractive; nu are suspans; prea puţin pentru cât text a fost.” (Ilie Răpcianu)
”Prea multe detalii în descrieri; pasajele de realism magic sunt incitante; pregăteşte prea mult punctual culminant.” (Simona Toma)
”Se vede că a evoluat; explicaţiile cu care vine, chiar şi după finişul naraţiunii, îl deserves.” (Viorel Crăciun)
”Deranjează preţiozitatea detaliului; nu are transfigurare şi tensiune artistică; enumerările de detalii nu sunt relevante într-o arhitectură a emoţiei, a esteticului.” (Stela Iorga)
”Rigurozitatea cu care lucrează textul vine din firea autorului şi e greu de luptat cu asta; scrie mai fluent şi mai bine ca până acum.” (Anca Şerban Gaiu)

Astăzi, la ora 18,00, va citi Viorel Crăciun.
Ion Avram

vineri, 6 octombrie 2017

Cronică de cenaclu: Ilie ia lumea la scuturat

Copilul poet Ilie Răpcianu revine în Cenaclul Noduri şi Semne după câţiva ani de absenţă – acum, în calitate de elev în clasa a X-a la Seminarul din Galaţi. Cu această ocazie, am aflat că, între timp, a fost premiat cu Menţiunea I la Olimpiada Naţională de Limbi Clasice – materia greaca veche şi că intenţionează ca, după seminar, să se specializeze în limbi clasice. Cele zece poeme prezentate au fost primite cu interes şi curiozitate.
”Mici adevăruri la care a ajuns, conform studiilor sale; teme curajoase – lumina, întunericul, divinitatea – tratate, oarecum, la suprafaţă; mai are de săpat.” (Simona Toma)
”Toţi am început cu astfel de mici adevăruri pe care le credeam importante; poemele au filon liric şi fir epic; textele, bine conduse, au atmosferă şi multă meditaţie.” (Anca Şerban Gaiu)
”Texte hiperfilozofice; poezia şi religia mi se par antagonice în sensul că poezia este, în genere, demistificatoare; are limpezime, sensibilitate şi multă meditaţie; sunt premize să scrie bine.” (Andrei Velea)
”Texte pretenţioase în limbaj, în tematică şi mesaj; multă meditaţie şi filozofare; ideatic, este coerent şi bine articulat.” (Cristina Dobreanu)
”Mici insuliţe lirice; încercări de a-şi defini eul, universul personal; cheia lirică nu-i încă definită; se vede o catapultare serioasă către marile probleme ale lumii; îşi caută vocea interioară; un mic răzvrătit care-şi pune întrebări, ia lumea la scuturat –  şi  asta-i bine.” (Stela Iorga) 
”Salut venirea unor tineri în cenaclu, mai cu seamă atunci când sunt şi cunoscători ai limbilor clasice!” (Ioan Gh. Tofan)
”Foarte tânărul autor din seara aceasta are o viziune extraordinar de matură, fină, o siguranţă a scriiturii, deja o filosofie de viaţă, pe un ton trist, însă demn, reuşeşte alcătuiri neaşteptate! Mă înclin în faţa lui chiar şi pentru superbul titlu ‹‹Lumina este întuneric privit prin ochii unei lumânării››. Un adevăr descoperit, un fel de Teorie a relativităţii… poetice! Şi, atenţie: o construcţie specială – nu o lumânare, ci… “lumânărie”! Reţin şi “poemul ‹‹Eu sunt negru…›› - o demonstraţie de logică în paradox, scrisă cu sfială. Are atmosferă! Chiar şi acolo unde consemnează mai sec, mai prozaic, nu uită însă drumul spre un final coerent, evitând să lege doar, prin prozaic, mai multe construcţii frumoase în sine.” (Victor Cilincă) 

Astăzi, la ora 18,30, va citi Ioan Gh. Tofan.
Ion Avram

vineri, 29 septembrie 2017

Cronică de cenaclu: O voce lirică autentică


la răsărit mergeam să înotăm/ pe câmpuri/ înaintam printre ierburi/ printre rădăcinile acelea amare/ ce păstrează lumina în ele/ făceam pluta/ pălăriile galbene ne atingeau/ cu borurile umede/ deschideam ochii/ şi apa se umplea de cercuri (Anca Şerban Gaiu - În largul câmpiei)
Aşa cum a promis, Anca Şerban Gaiu a revenit şi ne-a prezentat opt poeme şi o proză scurtă; redăm din comentarii:
”Poezia nu se învaţă – cu ea te naşti ori nu; îmi place grupajul prezentat în această seară. Proza m-a trimis la 1001 de nopţi şi mi se pare, mai degrabă, un poem.” (Gabriel Gherbăluţă)
”Proza este scrisă bine, deşi cam incoerentă; în poezie, două-trei texte sunt excelente, atât ca imagine, cât şi ca metaforă – dar, ca şi în proză, îi lipseşte coerenţa şi ideea. Să fie mai aşezată!” (Andrei Velea)
”O poezie, în aparenţă, bună, dar citită prea plat; reuşeşte să creeze stare şi imagine, dar nu transmite şi mesaj; deşi talentată, pare cam neglijentă la scris; să fie mai atentă la concordanţa timpurilor. Este aproape de a scrie foarte bine.” (Marius Grama)
”Textele constituie un poem de la un capăt la altul, mai ales dacă ar avea elemente de legătură, pentru că au acelaşi cadru; deşi creează o abundenţă de imagini, nu le duce mai departe.” (Simona Toma)
”Multe imagini şi metafore spirituale care te duc cu gândul la o slujbă religioasă; texte care, parcă, m-au reprimit bine în cenaclu.” (Ilie Răpcianu)
”Multe imagini şi metafore excelente, dar nesusţinute totdeauna de text; nu-şi duce fluxul liric pe distanţe mai mari; o voce lirică autentică; dacă nu ar tropăi prin metafore, ar fi mai bine; în proză, mi-a prins atenţia - chiar dacă, pe mine, exotismele nu mă impresionează; să fie mai cerebrală în privinţa suflului liric.” (Stela Iorga)  
”Prin situarea între credinţă şi tăgadă, transmite un ecou arghezian; structura internă este bună; mi-a plăcut.” (Nichita Sava)
”Sintagmele, deşi surprinzătoare prin ele însele, nu ajută poemele; nu m-a introdus în atmosferă; pare o sentimentală care se îndepărtează de sentiment.” (Cristina Dobreanu)
”În poezie, are continuitate; în proză, i-aş recomanda să se dezvolte pe spaţii mai largi.” (a.g. secară)                 

Astăzi, la ora 18,00, va citi Ilie Răpcianu.
Ion Avram

vineri, 22 septembrie 2017

Cronică de cenaclu: "De ce nu sunteți voi care sunteți"?





Pentru seara din ziua naşterii Maicii Domnului, Anca Şerban Gaiu a adus şapte poeme, în care, ca poetă, s-a întrecut pe sine. Din păcate, după o oră de aşteptare, am decis să amânăm lecturarea acestora, din lipsă de combatanţi. Vorba lui Victor Cilincă: Poate că nu a fost destulă vacanţa de vară. Poate, ar mai fi nevoie şi de o vacanţă de toamnă, apoi - una  de iarnă şi să reîncepem în primăvară, de Paştele blajinilor sau, mai încolo, la Paştele cailor, a mai glumit scriitorul, sclipindu-i pieziş o lacrimă.
Se mai întâmplă, cum s-a mai întâmplat, de altfel, de-a lungul celor treizeci şi patru de ani de existenţă a cenaclului - dar, parcă-ţi vine să întrebi, să strigi asemeni lui Nichita Stănescu: De ce nu sunteţi voi care sunteţi/ hai să ne facem casă, vă strig/ sau măcar loc pentru a dormi./ De ce nu sunteţi voi care sunteţi,/ De ce dormiţi în gangul unei stele/ de ce împrumutaţi raza/ de ce nu sunteţi şi care sunteţi?/ Tristeţea, această lene a vieţii noastre/ ea, tristeţea,/ de ce din pricina ei/ să nu fiţi voi, care sunteţi,/ să nu fiţi/ voi care sunteţi/ să nu. (Simţ)    
Sau, să suspini, asemeni Ancăi Şerban Gaiu, în unul din cele şapte poeme plimbate cu emoţie şi nerăbdare pe Domnească: Toată tristeţea acestui oraş/ ne-a scămoşat ochii gurile/ ne-a pus în mâini cuţitul/ pâinea rugăciunilor/ ficaţii trestiei tăiate/ în strada mare (Toată tristeţea…)
Şi, pentru a dezice, parcă, nefericita zicere Galaţi - oraş cumplit de negustori, poeta a hotărât liniştită ca un obuz(vorba lui Ion Zimbru), că va veni cu poemele şi astăzi, şi oricând. Ba, mai mult, ne-a ademenit şi cu viitoare fragmente de proză. Şi, dacă noi, cei care suntem, nu vom dormi în gangul unei stele, poate, tiptil-tiptil, oraşul nu va mai fi total cumplit şi total de negustori. Şi, ca să nu uităm de unde am pornit, alipim cronicii şi o fotografie a lui Nichita Stănescu - naşul cenaclului nostru.
Astăzi, la ora 18,00, va citi poeta Anca Şerban Gaiu.
Ion Avram

vineri, 23 iunie 2017

Cronică de cenaclu: Demilog. O poezie a haremului


şi nu te mai mâţâi atâta cu iubirile tale/ iubeşti şi atât/ fără grade de comparaţie/ şi fără haine deasupra/ doar cu nenorocitul acela de măr/ pe care l-ai şterpelit de pe tarabă/ şi eventual cu mine pe post de suport/ al ultimei lumânări bătrâne (Gabriel Gherbăluţă - 6 nod)
prea mult te încrezi în picioarele alea filistine/ pe care ţi le desfaci ca evantaiele pictate cu ideograme/ pe hârtia lor îţi voi desena amurgul în haiku-uri cât boabele de orez/ te voi învăţa acele kanji/ care îmi bântuie somnul preludiului/ până când ţi se va face dor mă/ dor să ţi le răsfoieşti pe săturate/ după ce mă vor lăsa mâinile (Gabriel Gherbăluţă - 2 pod 1)

”Texte oarecum biografice; m-au trimis cu gândul la Godot al lui Beckett; găsim şi o uşoară zeflemea intelectuală; unul dintre pasaje reprezintă o întreagă istorie a omenirii. Sunt publicabile; o să-i fac o ofertă.” (Valentin Ajder - editor, Editura EIKON)
”O poezie excesiv de declamativă; are o urmă de emoţie, dar predomină jocul, superficialul; i-aş fi dorit mai multă profunzime; prea multă oralitate care sufocă emoţia; prea sclipicioasă; podoabe în exces; să fie mai esenţializat, mai concentrat.” (Stela Iorga)
”Nu-i dialog, nu-i monolog, ci un demilog; pare a-şi fi schimbat stilul: e mai viu, mai unitar; o poezie a rockului de azi; o poezie nu a yingului şi yangului, ci, mai degrabă, a haremului; le-ar trebui şi nişte ilustraţii.” (Victor Cilincă)
”Au un prea plin, un prea mult care le fac obositoare şi le disipează emoţia.” (Simona Toma)
”O densitate prea puternică, sufocantă, dar se salvează prin imagini.” (Andrei Velea)
”Un textualism; text experimental - de aceea, nu poate fi nici reprezentativ; parcă autorul nici nu este acolo; nu mi-a trezit emoţia pe care o aştept; am căpătat boala intrării în atmosfera textului, dar aici nu a fost cazul, nu m-a atras; un text dens, dar de suprafaţă, nu văd o profunzime la care să mă raportez; tehnic, se vede că este lucrat, calculat, premeditat; efectele cad în latura prea încărcatului; pe lângă langajul habitual, are şi un soi de morbid; poezie generoasă ca ofertă, dar nu creează emoţie estetică; nu-i pot fi beneficiar.” (Iulian Grigoriu)

Astăzi, la ora 18,30, citeşte Victor Cilincă.
Ion Avram

vineri, 9 iunie 2017

Cronică de cenaclu: Pierre



Așa-numitul flash literar al Cenaclului Noduri și Semne a fost, de data aceasta, mai lung și mai deosebit, dacă menționăm doar faptul că a avut trei protagoniști: Cristi Pavel, Victor Cilincă și a.g. secară, dar și că subiectul s-a referit la unele aspecte din viața și opera literară a scriitorului gălățean Petre Barbu - Pierre, așa cum îl alintă prietenii.
Astfel, din discuția încrucișată între cei amintiți, se poate afla că, la revista studențească Orientări, Pierre venea ca o pată de culoare în peisajul studențesc: un tip frust, ironic, închis/ mocnit, profund, care avea un fel propriu de a se autoflagela și de a jeli după ce a fost extrem de lovit de pierderea membrilor familiei. Foarte tarat de comunism, scrierile sale au multă autenticitate. În acea perioadă, una dintre prozele sale, deși premiată la acea dată de Uniunea Scriitorilor din România, a fost înroșită cu adnotări de activistul de partid – mai-marele la cultură pe județ Vasile Bontaș - și respinsă de la publicare etc. Plecat din Galați în 1991 împreună cu poeții Mihail Gălățanu și Cristi Pavel, s-au angajat în București la cunoscuta, pe atunci, revistă Flacăra; aici lucrează trei ani, după care demisionează din cauza unor șicane ale șefului revistei – George Arion. Primește premii importante pentru multe cărți și lucrări literare, excelând, în anul 2003, cu obținerea premiului Cea mai bună piesă a anului din partea UNITER pentru piesa Tatăl nostru care ești în supermarket, după  alte două piese ce i-au fost nominalizate la același concurs – La stânga tatălui (1998) și Duelistul (2000).
În partea a doua a întâlnirii, s-a citit din lucrările lui Petre Barbu și – à propos de teatru radiofonic – Victor Cilincă a venit cu un fragment audio din piesa sa Henri Mathias Berthelot, generalul generalilor, montată de Radio România Cultural cu actori de primă mână, precum Virgil Ogășanu și Dan Condurache, piesă nominalizată, de asemenea, la premiul UNITER.
În final, poetul Cristi Pavel ne-a încântat cu o spectaculoasă lectură din cartea sa de poezie Cotropitor.
Începând cu ziua de 6 iunie, se desfășoară Festivalul Internațional de Literatură Antares unde, inclusiv astăzi, vor fi prezenți și membri ai cenaclului.  
Ion Avram

vineri, 2 iunie 2017

Cronică de cenaclu: Eugrafismul Simonei

Cei care nu l-au cunoscut pe prozatorul Dimitrie Lupu, au putut afla din flashul literar prezentat de Victor Cilincă informaţii despre activitatea literară a acestuia: A debutat cu literatură SF, scrie în dulcele stil clasic, dar a trecut şi prin realismul magic, a publicat opt cărţi şi unele lucrari în diverse reviste literare; prima carte - Eşarfa neagră - i-a apărut la Ed. Dominus în 1999; a mai publicat cărţile Şapte povestiri crudeVremea mahalalelorOmul din debaraPodulMica elegie provincialăPecinginea şi Grădina cu Venus, care aminteşte de Magicianul lui Fowles. În prezent, are în pregătire cartea de proze scurte Pecadia etc.
o simonă se desface/ în fiecare dimineaţă/ în două// una pleacă/ în lume/ iar cealaltă/ îşi bea cafeaua// apoi vine noaptea// şi/ o simonă se întoarce/ la o simonă/ să doarmă îmbrăţişate/ goale// în golul mic/ al unei scoici/ uscate & o simonă aşteaptă/ pe o plajă pustie/ şi nu înţelege/ de unde/ aduce marea la ţărm/ urmele paşilor tăi & din burta nopţii/ hop!/ iese încă o simonă// într-un echilibru/ perfect/ se aşază cuminte/ pe un tăiş/ de cuţit
(simona toma - poeme din ciclul simonelor)
A urmat Simona Toma care a prezentat un grupaj de poezii - cu o parte din ele venind în completarea ciclului simonelor, din care poeta a mai citit şi altădată.
”Un grupaj de poeme aranjat cu schepsis, foarte bine realizat, un exemplu tipic de schizopoez; se prezintă ca printr-un fel de ochi de albină, care are mulţi alţi ochişori în componenţă.” (Gabriel Gherbăluţă)
”Bine legate, au ludic şi senzualitate; este inedită, cultivă paradoxul, arată fineţe, e tandră, are siguranţă în scris.” (Victor Cilincă)
”Poeme bine structurate, inteligente; are interiorizare şi nostalgie.” (Cristina Dobreanu)
”Un joc captivant al identităţilor personajului liric; muzicalitaeta şi ritmul sunt remarcabile.” (Marius Grama)
”Poemele au fost receptate frumos, dar foarte trist. interesantă ideea că, în orice moment, suntem alţii; are şi multă autoironie.” (a.g. secară)
”Biografism esenţializat - un fel de eugrafism.” (Leonard Matei)
Astăzi, la ora 18,30, va citi Gabriel Gherbăluţă.
Ion Avram

vineri, 26 mai 2017

Cenaclul merge mai departe



„în fiecare dimineață/ pisica/ lasă o dâră albicioasă/ pe parchetul cald/ mă îmbrac după/ chipul și asemănarea ta/ de la furtuna de aseară/ ni s-au amestecat dinții/ cămașa miroase/a transpirație de negri-/ negrii striviți  la metrou/ de tonele de bumbac”. (Anca Șerban-Gaiu)

Cenaclistul își îmbracă hainele de lectură. Cronica semnată de el a anunțat în ziar că azi citește în cenaclu. Își împrăștie textele cu cerneala de imprimantă încă umedă. De obicei ia autobuzul până la Parfumul Teilor, dacă-i frumos, merge pe jos. Ajunge în holul ziarului „Viața Liberă”. Ceasul de pe perete arată șase și cinci. Aprinde becuri, apasă toate întrerupătoarele. Împinge canapeaua mare din vinilin negru până la măsuța pe care stă lipit cu scotch anunțul cu fumatul interzis. Împinge și fotoliile. Se așază la măsuța tăcerii și își așteaptă colegii recitind textele în gând, cu intonație. Ceasul de pe perete a trecut de șase jumate. Nimic nu se mișcă, nimic nu pleacă, nimic nu vine, doar de pe strada Domnească, prin ușa închisă, se aude câte-un troleibuz. Cenaclistul știe că trebuie să înceapă ședința, așa cum scrie în fiecare cronică de vineri. Se ridică, împrăștie pe masă cele zece exemplare ale textului, își aranjează hainele, își drege vocea și începe să citească. Măsuța tăcerii îl ascultă, anunțul cu fumatul interzis se ascunde sub foi. Încheie lectura cu mulțumesc. Se așază și canapeaua din vinilin scoate un scârțâit. Apasă butonul pixului și un pocnet mic răsună în văzduhul holului. Începe să scrie, taie cuvinte, își scrie singur cronica. Împăturește hârtia și o vâră în buzunar. Împinge canapeaua și fotoliile la locul lor. Pleacă trăgând după el ușa masivă a redacției. Ajunge pe Domnească 52, pe terasă o masă liberă, tăcută. Cere o bere, încă o bere, pentru fiecare coleg care n-a venit. Scoate din buzunar cronica neterminată și adaugă „astăzi, de la orele 18,00, citesc eu”.  
          Vinerea trecută a citit Anca Șerban-Gaiu. N-a fost singură, au mai ajuns la cenaclu: Ion Avram, Stela Iorga, Andrei Velea, Marius Grama, eu. Am fost destui cât să încăpem într-un selfie, pe care l-am și făcut. Textul Ancăi a fost bine primit de colegi. I s-a spus că e mai curajoasă, mai jucăușă (I. Avram), că reușește ca întotdeauna metafore inedite, dar parcă prea multe (A. Velea), că se vede o înclinație spre meditație (M. Grama).
          Astăzi, de la orele 18,00, citesc eu. Vă aștept la sediul Cotidianului „Viața Liberă”. Dacă nu puteți veni, am cronica deja scrisă mai sus.

Simona Toma


Marius Grama, Andrei Velea, Ion avram, Stela Iorga, Anca Șerban-Gaiu, Simona Toma
 

vineri, 19 mai 2017

CAVALERUL DE LA VIAȚA LIBERĂ



Fiind programat să prezinte un fragment din romanul polițist Bushido pentru caralii precum și    flash-ul literar, scriitorul Victor Cilincă – punctual de felul său – se urcă într-un autobuz la fel de punctual. Când se pregătește să coboare din autobuz, vede că unei bătrâne i se face rău, fiind gata să se prăbușească. Cavaler din fire (fiind, de altfel, și necăsătorit), colegul și prietenul nostru se oferă, fără a ezita, să o sprijine și s-o conducă acasă, cu cele două sacoșe cu tot. Bătrâna merge greu și încet. Victor merge, evident, la fel de încet și cu ochii pe ceas - din cauza punctualității. În acest timp, noi îl sâcâim cu telefoanele. Când ajung în fața casei bătrânei, deschid poarta și intră în curte, unde îi întâmpină, dând vesel din coadă, un cățel de talie mică, foarte frumos, în timp ce el se așteaptă să apară și vreo nepoată de-a bătrânei, de talie mijlocie, care, observând ce cavaler este, să-i mulțumească clipind des din niște gene lungi. Când ajunge la cenaclu, prezintă scuze și ne povestește ce v-am spus. Apoi, am trecut la ale noastre.
În cadrul flash-ului literar, ni s-a prezentat, la propriu, o colecție de biblii, corane și alte texte sacre pe care le avea în geantă și pe care le-a catalogat drept texte de referință și surse de inspirație literară. Bibliile, majoritatea în format mic, sunt dintre cele aduse în mod clandestin (fiind interzise în comunism) de vameși și sunt scrise în franceză, engleză, rusă și română (unele – chiar ilustrate). Cea în limba română, apărută după revoluție, cu binecuvântarea IPS Teoctist – cum ne-a informat Victor Cilincă – de la care am mai aflat că, în Istoria literaturii românești din 1929, Nicolae Iorga se referă la Biblia lui Dosoftei, pe numele său adevărat Dimitrie Barilă, născut în 1624 – lucrare în care găsim o  încercare, foarte complicată, a lui Dosoftei de a scrie psalmii românești, psalmi ai lui care nu sunt deloc o traducere exactă; nu numai ca text nu este exactă traducerea, dar nici măcar scrisul nu este exact. Și, poate, tocmai aceasta îi face frumusețea: recunoști în psalmii lui Dosoftei o poezie populară – și, de aceea, Dosoftei ar trebui să intre în orișice antologie și, aș zice, potrivit cu timpul lui, căci ar părea altfel un blasfem să capete un loc pe care Alecsandri nu are dreptul să i-l dispute.   
Flash-ul a culminat cu selecții din Cântarea cântărilor și Surele – poezie/ literatură de înaltă clasă din care s-au inspirat mari scriitori precum Bulgacov, Dostoievski, Stefan Heym, Faulkner etc.
Din lipsă de timp, fragmentul din romanul polițist s-a propus  să fie citit și analizat on-line.             
      
Ion Avram

Astăzi, la ora 18,30, citește poeta Anca Șerban Gaiu.