vineri, 22 aprilie 2016

CRONICĂ DE CENACLU/ Risipind poezia printre degete

Poeta Anca Şerban Gaiu a deschis seara prin prezentarea unor date biografice ale scriitorului Mihail Sebastian, un autor apropiat sufletului său, referindu-se, în mod special, la romanul "Accidentul" - "o carte cu descrieri ale Bucureştiului de odinioară foarte bine realizate. O scriitură compresivă care nu este o capodoperă - dar este, cu certitudine, un roman ce-ţi merge la suflet."
De la ferestrele unei camere cât un cer întunecat/ Se lipise un nor şi ploua cu fulgere,/ Mai încolo soarele se juca prins în mâinile unui copil;/ O ţeavă de eşapament şi încă o ţeavă de eşapament,/ O pădure de ţevi de eşapament cântau mirosind a fum;/ Pe caldarâm un om îşi picura încet sufletul,/ Atunci copilul speriat scăpă soarele din mâini care se sparse,/ Şi în camera cu ferestre mari care tocmai se deschideau năvăli fumul.
(Erma Albu - Urbană)
Erma Albu (pseudonim) a citit douăsprezece texte, în care se vede cum raţiunea cu simţirea/trăirea nu se armonizează într-o formă poematică fericită pentru a sprijini demersul poetic al autoarei, fapt care a determinat o dispută mai mult sau mai puţin principială - unii participanţi, într-un acces de zel neînţeles, împingând comentariul până la criticarea atitudinii protagonistei şi mai puţin a valorii/calităţii literare a textelor.
Anca Şerban Gaiu: „Nişte gânduri unde se vede o anume gingăşie şi care, accidental, sunt puse în formă de poem.”
Marius Grama: "Îi scapă poezia printre degete, risipind-o; pare a nu se lua în serios; are şi dezacorduri care dezamăgesc."
Andrei Velea: "Încercări de poezie; progresul în poezie înseamnă să te confrunţi cu critica şi nu să ţii textele în sertar."
Stela Iorga: „Nu are motivaţie interioară serioasă şi nici sclipirea necesară poeziei; nu are coerenţă în mesajul ideatic; să aibă o minimă cenzură literară, estetică, ideatică.”
Costel Crângan: „Nu creează stare; n-am simţit imaginile propuse; să şlefuiască textul până va căpăta acel inefabil specific poeziei.”
Victor Cilincă: „Mă sperie când văd cum cuiva îi iese ceva genial din întâmplare şi aproape inconştient; textele nu au emoţia comunicării fireşti; se vede dorinţa de a scrie.”
Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Costel Crângan.
Ion Avram

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu