vineri, 27 noiembrie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Căzută din cer

CRONICĂ DE CENACLU/ Căzută din cer
Absolventă a Liceului de Artă Dimitrie Cuclin, gălăţeanca Lorena Sorina Naltabar, specializată în coregrafie, şi-a descoperit pasiunea scrisului. Cele 14 poezii prezentate pentru prima dată în cenaclu - deşi au fost, oarecum, bine primite – au determinat-o pe autoare să-şi noteze sârguincios în agendă multe observaţii/ sfaturi/ indicaţii.
„Textele sunt construite pe o bază instabilă. Orice început este greu – dar încercând/ insistând, va evolua.” (Ilie Răpceanu)
„Expresii ale unui preaplin sufletesc care au luat o formă de aşa-zisă poezie; m-aş bucura să văd un salt lăuntric pe această confesiune către lume; are şi unele oaze de originalitate, dar... e de muncă!” (Stela Iorga)
„Are de acumulat multă experienţă; să parcurgă toate etapele; calea este lectura. Drumul este lung; să fie încrezătoare!” (Andrei Velea)
„Sensibilitate, inocenţă şi îndrăzneală.” (Carmen Neacşu)
„Pare puţin căzută din cer - extraterestră; nu pleacă chiar de la zero; lecturând va putea să-şi definească o conştiinţă poetică proprie; o mai aşteptăm.” (Laurenţiu Pascal)
„Metaforele sunt comune - nu sunt proaspete; instrumentele cu care a plecat la lucru nu sunt personale.” (Nicoleta Onofrei)
„Are rezonanţe din poezia populară.” (Paul Budeanu)
„Să caute!” (Matei Leonard)
„Are o naturaleţe de bun augur.” (Gelu Ghemiş)
„Îi lipseşte tensiunea; este cam superficială.” (Cristina Dobreanu)
„Poezii de început; nimeni nu deţine cheia gândirii creaţiei poetice şi nici nu există o reţetă pentru aceasta; trăiri inocente; are zone cu atmosferă.” (Anca Şerban Gaiu)
Începând din această seară, fiecare întrunire a cenaclului Noduri şi Semne va debuta cu momentul Flash: repere literare universale, în care oricine poate veni cu o prelegere de 10 - 15 minute în care să opteze/ pledeze pentru o/ un operă literară/ autor (poet, prozator, dramaturg, critic literar, eseist) cu un rol remarcabil în evoluţia literaturii universale. Pentru primul astfel de exerciţiu, s-a oferit scriitorul Victor Cilincă, propunând romanul Un veac de singurătate al lui Gabriel García Márquez. 
A consemnat Ion Avram.
Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa liberă, citeşte Ion Avram.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu