luni, 28 decembrie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Jocul de-a poezia

CRONICĂ DE CENACLU/ Jocul de-a poezia
Săptămâna trecută, Mădălina Bejan ne-a citit un grupaj consistent de poezii, care, după cum aceasta a afirmat, sunt inspirate din zona filosofiei.
Ana Maria Panagatos e de părere că autoarea reuşeşte să transmită o stare, deşi pare că realizarea artistică este numai o joacă. Ion Avram plasează textele între versificaţie şi meditaţie, specificând că există doar umbre de sentimente, care, pe alocuri, par inventate. Tributară poeziei clasice, Mădălina Bejan se avântă într-un joc al rimelor, cele mai multe forţate, nepotrivite sau improprii. Avram îi sugerează tinerei să ocolească ideea de ritm şi rimă, în condiţiile în care nu le stăpâneşte şi să se orienteze spre versul alb. Anca Şerban Gaiu consideră că poemele vin dintr-un fond livresc, stările predominante fiind de natură bacoviană şi argheziană. Stela Iorga îi recomandă să scrie în momentul în care îşi doreşte cu adevărat să se îndrepte spre poezie şi afirmă că poemele nu au prins-o, fiind rezultatul unei cochetării cu rima. Totuşi, aceasta observă spiritul viu şi unda de intuiţie ale autoarei. Lorena Naltabar crede că poemele sunt reuşite, simple şi că sunt încărcate de un sentiment puternic. Simona Toma consideră că poeta pare că se ascunde, fiindu-i teamă de a se arăta prea mult în text. Octavian Miclescu e de părere că autoarea încearcă să şocheze şi că supraliciteze setimentul. Grupajul adus, spune acesta, este ca un "convoi absurd de sentimente", vers preluat din poezia "Nerăbdare" a autoarei. Diana Balmuş întrevede acel "microb al poeziei adevărate", însă o îndeamnă pe autoare să-şi încerce condeiul şi în eseu sau în proza de observaţie.
Tot vinerea trecută, în cadrul flashului literar, Liviu Iulian Cocei ni l-a adus în prim-plan pe Mihai Şora, cu volumul "Despre dialogul interior", publicat în 1947, la Paris. Motto-ul cărţii, redus la o simplă interogaţie, este cheia pe care ne-o oferă Şora: "problema omului: cum să trăiască precum un arbore, fără a înceta, prin aceasta, să fie om?".
Pe 8 ianuarie, de la 18,00, la sediul cotidianlui "Viaţa liberă", citesc eu, iar flashul literar va fi găzduit de Simona Toma.
Sabina Daniela Penciu

vineri, 11 decembrie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Cu monstrul spre un alt stil

CRONICĂ DE CENACLU/ Cu monstrul spre un alt stil
Vinerea trecută, Marius Grama ne-a pus faţă-n faţă cu "Monstrul", un poem compus din opt părţi, care pe Radu Vartolomei l-a dus cu gândul la film noir.
Ion Avram remarcă unitatea celor opt părţi şi crede că autorul ne propune să observăm manifestările răului în lume. În plus, acesta observă o frumoasă ironie cu care autorul se detaşează de sentimentalismul din anumite pasaje. Simona Vartolomei apreciază mesajul textelor, imaginile. Andrei Velea e de părere că discursul este coerent, dar că autorul are anumite reţineri şi că ar trebui să schimbe macazul. Octavian Miclescu crede că monstrul reprezintă un nou pas în definirea stilului autorului, astfel că acum este mai meditativ, însă, pe de altă parte, el reprezintă şi societatea pe care o formăm. Titlul i se pare clasic, programativ şi recunoaşte că s-ar fi aşteptat la mai multă virulenţă. A. G. Secară îi recomandă să nu folosească cenzura specifică presei şi să insereze un pic de umor. Stela Iorga vede o distanţare între propunerea lirică şi titlu, o abundenţă de substantive şi prea mult descriptivism. Textul pare a fi un reportaj liric diluat, viteza fiind datorată enumeraţiilor. Aceasta îi recomandă autorului să fie mai puţin constatativ şi să se implice mai mult sufleteşte. Cristina Dobreanuadaugă faptul că există un retorism care merge de la sine şi obturează poezia. Textul este încărcat de numeroase metafore, care ar trebui să fie mai discrete. În flash-ul literar de săptămâna trecută, Stela Iorga ne-a făcut cunoştinţă cu Romain Gary şi al său roman autobiografic, "Prima dragoste, ultima dragoste", scris într-un registru ironic, sub forma unei confesiuni. 
Sabina Daniela Penciu
Astăzi, de la orele 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", Cristina Dobreanu va fi gazda următorului flash literar, iar mai apoi, va citi prozatorul I. Gh. Tofan.

vineri, 4 decembrie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Drumul spre lumea largă trece prin Corod

CRONICĂ DE CENACLU/ Drumul spre lumea largă trece prin Corod
Vinerea trecută s-a petrecut o nouă şedinţă de cenaclu „Noduri şi Semne”. A citit Ion Avram o proză scurtă şi-un fragment din romanul în lucru, „Fluviul de piatră”.
Înaintea lecturii, aşa cum se anunţase, Victor Cilincă l-a prezentat scurt pe Gabriel García Márquez. El a reuşit să împartă celor prezenţi o declaraţie de mare admiraţie față de scriitorul columbian, care a deschis o noua poartă spre evoluţia romanului.
Mă voi întoarce la Ion Avram, spunând că lectura sa nu ne-a luat prin surprindere. Acesta nefiind un lucru rău, pentru că ne-am aşteptat să avem o seară frumoasă. Pot spune că părerile, într-o anumită măsură, par a fi rostite de aceeaşi gură. Ioan Gh. Tofan şi-a adus aminte de drumurile spre "ţară", de copilărie. Stela Iorga a remarcat duioşia autorului aplecată în texte şi faptul că acţiunea nu este scăpată deloc de sub condei. Marius Grama l-a văzut pe Ion Avram îmbrăţişându-şi copilăria, într-o avalanşă de sentimente calde, cu adevăruri redate simplu, fermecător, care-ţi taie respiraţia. Carmen Neacşu a fost prinsă în muzicalitatea textelor. Gândindu-mă la asta, cred că propoziţiile scurte, de multe ori eliptice de subiect, de predicat, dau un ritm muzical aparte. Victor Cilincă şi-ar dori să-l vadă pe Ion Avram tradus, pentru că, după părerea lui, cele scrise pot încăpea în orice colţ al lumii, chiar şi într-o antologie, fără prea mari eforturi făcute de un traducător.
"Că şi el, salcâmul, m-o fi privind cu ochii lui de salcâm şi-o fi gândind cu gândurile lui de salcâm: Iată omul meu cel singur!, o fi gândind. Cum umblă el de acolo-acolo prin ogradă cu gândurile lui de om, privind stânga, dreapta cu ochii lui de om! Privindu-mă. Că-l ştiu de când se căţăra după cuiburi îmbrăţişându-mă, îmbrăţişându-l cu ramurile". (Ion Avram)
Simona Toma
P.S. Astăzi, tot la orele 18 trecute fix, la sediul cotidianului „Viața liberă”, ne citeşte Marius Grama. Şi, după noua regulă, Stela Iorga pregăteşte ceva.

vineri, 27 noiembrie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Căzută din cer

CRONICĂ DE CENACLU/ Căzută din cer
Absolventă a Liceului de Artă Dimitrie Cuclin, gălăţeanca Lorena Sorina Naltabar, specializată în coregrafie, şi-a descoperit pasiunea scrisului. Cele 14 poezii prezentate pentru prima dată în cenaclu - deşi au fost, oarecum, bine primite – au determinat-o pe autoare să-şi noteze sârguincios în agendă multe observaţii/ sfaturi/ indicaţii.
„Textele sunt construite pe o bază instabilă. Orice început este greu – dar încercând/ insistând, va evolua.” (Ilie Răpceanu)
„Expresii ale unui preaplin sufletesc care au luat o formă de aşa-zisă poezie; m-aş bucura să văd un salt lăuntric pe această confesiune către lume; are şi unele oaze de originalitate, dar... e de muncă!” (Stela Iorga)
„Are de acumulat multă experienţă; să parcurgă toate etapele; calea este lectura. Drumul este lung; să fie încrezătoare!” (Andrei Velea)
„Sensibilitate, inocenţă şi îndrăzneală.” (Carmen Neacşu)
„Pare puţin căzută din cer - extraterestră; nu pleacă chiar de la zero; lecturând va putea să-şi definească o conştiinţă poetică proprie; o mai aşteptăm.” (Laurenţiu Pascal)
„Metaforele sunt comune - nu sunt proaspete; instrumentele cu care a plecat la lucru nu sunt personale.” (Nicoleta Onofrei)
„Are rezonanţe din poezia populară.” (Paul Budeanu)
„Să caute!” (Matei Leonard)
„Are o naturaleţe de bun augur.” (Gelu Ghemiş)
„Îi lipseşte tensiunea; este cam superficială.” (Cristina Dobreanu)
„Poezii de început; nimeni nu deţine cheia gândirii creaţiei poetice şi nici nu există o reţetă pentru aceasta; trăiri inocente; are zone cu atmosferă.” (Anca Şerban Gaiu)
Începând din această seară, fiecare întrunire a cenaclului Noduri şi Semne va debuta cu momentul Flash: repere literare universale, în care oricine poate veni cu o prelegere de 10 - 15 minute în care să opteze/ pledeze pentru o/ un operă literară/ autor (poet, prozator, dramaturg, critic literar, eseist) cu un rol remarcabil în evoluţia literaturii universale. Pentru primul astfel de exerciţiu, s-a oferit scriitorul Victor Cilincă, propunând romanul Un veac de singurătate al lui Gabriel García Márquez. 
A consemnat Ion Avram.
Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa liberă, citeşte Ion Avram.

miercuri, 25 noiembrie 2015

Poezii - Lorena Sorina Naltabar

Aripi de iubire

Iubesc să mă uit în depărtarea mării, 
Precum oamenii pe aşezarea țării.  
Din unicitatea nostră să oferim,  
Zâmbetul pribeag ce noi îl dorim!  
Din apropiere în depărtare,
Sunt câteva trepte de mare amploare.
Încrederea în avântul iubirii,      ,
Te face să nu cazi în avalanşa nefericirii.


De-i iubire-n inimă,
E iubire-n toate.
Căci a Domnului lumină,
Pe toate le străbate.
Din gând, până în faptă.
Din cer, până-n pământ.
Sub mii de călători
Toți, sub acelaşi vânt.
Căci una e chemare,
Şi aia-i să iubim.
Tot ce îi dat în lume,
Sub o gură de vin.

Bogăție

Bogăție infinită poți găsi,
De cauți unde-ar trebui.
De-obicei e la vedere
Şi te-așteaptă în tăcere.
                                        
Perspectivă, perspectivă,
Caută să stai o clipă
Să răsufli, să priveşti,
Unde-ai fost şi unde eşti!
Coboară ca să urci,
Doar aşa ai să-nțelegi
Ce-nseamnă un crescendo
Al vieții pământeşti.
În diferite game,
Sub felurite chei,
Urcând pe scara vieții
Aşa te-mbogățeşti!   



 Dorință

De-ai fi cu credință,
Ce te-ai înălța…
Peste muntele dorit,
Cu dorința ta.
                    
Însă drumu-i aprig,
Încovoiat de vânt.
Te bate şi te doare
Totul, pentr-un scop bun!
                                                    
Ține găleata-n mână,                      
Şi udă zilnic fapta.
Să vezi precum săgeata,
Drum direct spre țintă.
                                          
Şi ce privelişti are,             
Şi ce miros gingaş.
Că dulce-i poenița,                          
În pelerinaj.




Gândul,
Ce e gândul?
Negru,  alb,
În culori  îmbibat ;
El e prins în sentiment,
Are ş-acompaniament.
În acorduri diferite
Cântă, cântă, tu, copile.
De e prins în sentiment,
Are un rafinament.
De e prins în iubire,
Poți crea o simfonie!
De e negru, rătăcit,
Poți aprinde un chibrit.
De te afli-n încercare,
Domnul, te va ține tare! 
 
A cânta pe partitură
Notele, tre-să le-nveți!
Ca s-apeşi pe nota bună,
Mai trebuie să şi greşeşti.
Fară frică, doar iubire.
Fară griji, doar armonie. 
De iubești muzica,
Vezi ce cântă mintea ta.



Pe sub plapuma misterului
Să-nchinăm o rugăciune,
Prinsă-n dragoste de semeni
Şi trimisă-n lume.
Pe sub plapumă-n-întuneric  
Să ne-aprindem cu iubire,
Ca să ardem tot amarul  
Şi să sune-a bucurie.
Să trimitem în cerul mare
Printre stele arzătoare,                   
Ruga noastră iubitoare
Cu speranță arzătoare. 





Adevărul
este unu-n omenire,
Şi-i primit doar prin iubire.
De mai mulți l-ar căuta,
Viața lor s-ar transforma.
Din paragină-n izvor,   
Insă hoții ochilor
Îi atrag în drumul lor.  
Banu-i ochiul dracului.
Tristă-i soarta omului,
Ce aleargă ne-ncetat
După banul blestemat.  
Viață plină în iubire,
Lângă Domnul eu voiesc.
Decât una prinsă,
În mirajul pământesc.



 Luptătoare

 În față privesc păsind cu putere
Cutremur priviri iubind în tăcere.
Luptătoare în gând, luptătoare în vise,
Luptătoare în fapte, toate – n adevăr scrise.
Nici în vânt nu mă clatin
Nici în ceață nu mă pierd
Când un univers întreg,
Îmi şopteşte să tot merg!
Raza – mi bate-n colț de ochi,
Ne atinge pe noi toți.
Câți din noi mai observăm?
O putere atât de mare…
Cu iubire dăm valoare.
Luptătoare, am fost şi sunt!
În adevar lupt.
Pentru mine, pentru El,
Pentru ce vrea Dumnezeu,
Cu o inima de leu.



 O singură ușă

Totu-i dulce de jur împrejur,
Unii sunt prinşi într-un nevrotic contur.
Prinşi p-afară, într-o hipnoză vizuală,
Departe de uşa interioară.                
Adevărul este gol,
Cuprins de-un foc mântuitor.
Vârful e acoperit în zel,  
Să nu-l atingă vre-un mişel.
Când atingi împărăția,
Are loc armonia.



Oile au şi ieşit
Peste câmpul vestejit.
N-au cioban, da lupii-s mulți.
Stau la pândă instruiți
Printre munții asupriți.
Urlă, urlă, oile…
Cin-le-aude domnule?




Pomul neroditor

Mă lasă cu gura seacă
Rădăcinile uscate
Prinse-n bătaia
Vorbelor fără de cap.
Îngreunate de fructe neroditoare
Aruncate-n zadar, precum pietre.  

E o durere ce merită doar linişte. 
Linişte și tăcere,
Rugăciune si dizolvare.
Căci altfel se împrăstie ca o infecție
Ce ar vrea să te prindă
În dansul vântului purtător
De vorbe stricate.
Mai bine laşi vântul să îți usuce buzele,
Decât fructele.


 Praf de stele 

O să-mi întind într-o zi pe masă, praf.
Praf de stele!
Îl voi strânge-ntr-un săculeț roşu şi-am să-mi fac drum către grădină…
Acolo unde stelele sunt rătăcite, zâmbitor îndurerate, aplecate. La suprafață atât de frumoase, gata să se-nşele chiar pe ele.
Dar tu, tu vezi în adânc, că a lor strălucire s-a rătăcit. S-au ascuns sub imagini perfecte, atât de imperfecte.
Şi te doare când le vezi, rătăcite prin livezi.
Aşa că speri, speri că praful le va reaminti. Şi îşi vor aminti… un cuvânt, o vorbă, o alinare, dulcea alinare...
Iubirea e ca un praf, o împrăștii în aer şi ea va fi inhalată.
Ca o căldură pudrată ce curge ca un râu parfumat,  interiorizat.
Îşi face loc printre plămânii putreziți de la atâta durere strânsă-n nicotină.
Şi-i desface, îi curăță, îi masează cu un iz luminos. E ca o reacție chimică ce străpunge zidurile cu lumina prezentului.
  Şi revine, îşi aminteşte, de sine, de ea, de adevăr.


 Regăsire

Prin perdeaua ce se-ntinde
În lungul înfățişării noastre,
M-a învățat să privesc
Ușor, timid, cu ezitare.
Rătăceam în priviri,
Prinse-n vizual.
Adâncite-n minciuni,
Prinse-n scandal.
De durut… a durat!
Şi cât a durat, a şi durut.    
Adânc, adânc, căutam…
Şi parcă nu mai găseam
Glasul iubirii, ce cândva îl aveam.
  
Dulcea copilărie cu mustățile de lapte,
Crucea de lemn, lacrimile învolburate.                          
El mereu a fost, este și va fi
Doar eu mă plimbam, prin erezii.



Și poetul cântă

 Şi poetul cântă,
Muzica lăuntrică ce el o iubeşte,
O pune pe foaie, şi-o dăruiește.
Cel ce caută, acela o doreşte!
Căci Domnul m-a-nvățat
Că doar cine caută găseşte.
Iubire mare, scrisă-n adevăr.
E cufărul dăruinței,
Şi nu-i întâmplător.




În solitudine păşesc grațioasă,
Dansând cu cortina trasă.
Aplauzele nu le aud,              
Nici nu-mi trebuie…
Le simt crescând din interior ca o avalanşă.
Îmi parcurg în tot corpul ca nişte  furnicături vibrante.
Sărut frunzele copacilor și mă las mângâiată                      
De globul luminos ce străbate pântecul cerului.
Sunt aici, pe șcena ocupată de milioane de artiști.     
Caut, păşesc și mă avânt în ritmul nesigur ce îl pătrund.
Depăşesc înfruntând!
Scenariul e sigur pentru cel ce ascultă
Sunetul iubirii ce doar prin inima cântă.

Lorena Sorina Naltabar






vineri, 20 noiembrie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Scrisul ca fotografie suprarealistă

CRONICĂ DE CENACLU/ Scrisul ca fotografie suprarealistă
Vinerea trecută, Luminiţa Potârniche ne-a citit o serie de poeme ce ne-au amintit de Marin Sorescu prin epicitatea şi prin forma lor, apreciază Ion Avram. Acesta observă ironia subtilă din spatele tragicului şi crede că poeta este un fin observator/simţitor al lumii înconjurătoare. Carmen Neacşu se arată încântată de texte, spunând că sunt profunde şi că propun imagini dintr-una într-alta. A. G. Secară nu contestă maturitatea artistică a poetei, rafinamentul şi forţa cu care introduce lectorul în atmosfera poemelor, dar spune  că ar trebui să fie mai atentă la termenii pe care îi alătură, pentru că unele neologisme au o rezonanţă deranjantă; topica ar trebui modificată, deoarece curgerea pe verticală poate deveni obositoare. Octavian Miclescu este de părere că scriitoarea se foloseşte de un suprarealism oniric. Atmosfera apăsătoare conturează rememorarea unui timp pierdut. Deşi descrierile sunt seci, umorul fin, dar trist, din spatele lor, aduce poemele într-o lumină inedită. Sorina Naltabar crede că poeta are o constantă pozitivă, caracterizată de melancolia poemelor, aşadar de stare, însă şi una negativă, şi anume aceea că este posibil ca atenţia cititorului să se îndepărteze de textul în sine. Stela Iorga e de părere că, exceptând anumite poeme, celelalte sunt prolixe, lungi şi obositoare. Aceasta a remarcat abundenţa verbelor de emoţiune, aproximativ 25 într-un singur poem, care ucid lirismul. Ele nu slujesc metaforelor şi nici ideii finale din texte. În opinia lui Victor Cilincă, atmosfera poemelor vine chiar din tripticul "Grădina desfătărilor umane" de Hieronymus Bosch. El observă jocul şi persiflarea din texte, consideră că rima este naturală şi crede că Luminiţa Potârniche se manifestă în scris ca un aparat de fotografiat. Acesta adaugă şi faptul că poeta se foloseşte de paradoxuri cultivate, că există o anumită temporalitate, prin care este croşetată povestea unui obiect.
Astăzi, începând cu orele 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Lorena Sorina Naltabar.
A consemnat Sabina Daniela Penciu

vineri, 13 noiembrie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: De-a bâjbâitelea în universul creştin

CRONICĂ DE CENACLU/ De-a bâjbâitelea în universul creştin
Ilie Răpcianu, elev în clasa a VIII-a la Şcoala Generală Nr. 19 “Ludovic Cosma” din Galaţi, a debutat, în cadrul cenaclului, cu cinci poezii care par a fi scrise de un om în etate, având în vedere temele abordate, nespecifice vârstei fragede a autorului, dar şi stilul, care vine cu ecouri din epoca elisabetană, a remarcat Victor Cilincă. Acesta a apreciat faptul că autorul nu s-a limitat la versificaţia clasică şi că a folosit cuvinte armonioase, care, din păcate, au început să dispară. El a mai observat şi o asemănare a textelor cu poezia bisericească, dar şi faptul că tânărul are un instinct fabulous şi că reuşeşte să creeze atmosfera de epopee. Ion Avram a fost de părere că Ilie Răpcianu doreşte a fi poet, textele sale având un retorism caracteristic poeziei romantice. Acesta a văzut în tânărul scriitor o fire sensibilă şi crede că acesta are un filon de proză care îl reprezintă, luând în considerare numeroasele prozaisme prezente în texte. Anca Şerban-Gaiu a constatat că autorul este cerebral, versurile sale având o tentă socială. Ea a spus că acestuia nu îi lipseşte talentul, că are mână, dar că încă nu stăpâneşte condeiul, ceea ce este normal pentru vârsta sa. În opinia Stelei Iorga, Ilie Răpceanu este artificios, asta pentru că universul pe care ni l-a dezvăluit nu este marcat de o amprentă personală, ci propune o lume necunoscută însuşi autorului. Cristina Dobreanu a menţionat şi ideea conform căreia universul propus este unul cu o tematică creştină, că se filosofează pe teme grave, mari şi a identificat, prin intermediul textelor, gândirea articulată a scriitorului. Ea l-a sfătuit pe acesta să rămână la un orizont mai aproape de vârsta lui. Părerea Simonei Toma a fost că tânărul scriitor are de-a face cu o dezorientare: se joacă cu nişte simboluri pe care nu le înţelege.
I s-a recomandat, din partea mai multor cenaclişti, o serie de lecturi individuale, pe care să le folosească drept suport în evoluţia sa scriitoricească.
A consemnat Sabina Daniela Penciu.
Astăzi, începând cu orele 18.00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Ion Avram.

vineri, 14 august 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Texte de citit când sari cu paraşuta



Ion Creangă (Stan Păţitu’), Marin Sorescu (La lilieci), Valentin Silvestru (scenarii radiofonice), Boccaccio (Il Decamerone), Păcală (eroul snoavelor populare româneşti) - iată câteva nume de scriitori şi titluri de opere la care s-a făcut trimitere după ce Tudor Neacşu ne-a prezentat grupajul său de texte ultrascurte. Comentarii:
„Schiţele prezentate de Tudor Neacşu sunt scrise fără fasoane, cu eleganţă şi cu detaşare; au final surprinzător şi sunt atemporale; dacă ar mai umbla la dialoguri pe cuvinte specifice, poate ar fi mai bine; prin modul de prezentare al poveştilor duce cu gândul la Boccaccio.” (Victor Cilincă)
„Schiţe reuşite, satirico-umoristice; aminteşte de La lilieci de Marin Sorescu.” (Ioan Gh. Tofan)
„Au nuanţă de banc; îi trebuie mai multă culoare; să mai umble la dialoguri; să creeze mai multă atmosferă; seamănă cu Valentin Silvestru.” (Simona Toma)
„Poanta fiecărei schiţe mi se pare măruntă.” (Paul Budescu)
„Propuneri de proză scurtă, foarte bine scrise, cu echilibru în compoziţie, cu un pic de poantă, dar fără finalitate intrinsecă; lipsesc detaliile care să dea identitate personajelor; au o doză de neautenticitate; nu transmite finalitatea, în ciuda îndemânării în a coase cuvintele; umor ascuţit, inteligenţă, dialogul merge bine, dar sunt prea schematice.” (Stela Iorga)
„Pare un mic fragment dintr-un tablou bine pictat din care nu se vede întregul.” (Paul Berenştain)
„Scârţâie la nivelul credibilitate, în special prin lipsa de detalii; are farmec şi încărcătură comică.” (a.g. secară)
„Titlurile sunt bine alese; în rest - ce s-a spus mi se pare corect.” (Ioana Andrada Tudorie)
„Texte pline de umor; reuşeşte să creeze atmosferă şi suspans; personajelor le lipseşte tridimensionalitatea şi acţiunile nu au miză.” (Diana Balmuş)
„Lipsa unor repere timp-spaţiu o văd ca pe o bilă albă; este o lume pe care Tudor Neacşu ne-o propune; deşi nu are multe detalii, are o putere de sugestie compensatorie.” (Octavian Miclescu)

Astăzi, 14 august, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa liberă, citeşte Ioan Gh. Tofan. 
Ion Avram

vineri, 7 august 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Ave, maestre!



Vineri, 31 iulie, membrii Cenaclului "Noduri şi Semne" au participat la un eveniment inedit - am putea spune, chiar unic - prin modul de organizare şi desfăşurare şi printr-o participare neobişnuită. Este vorba despre lansarea cărţii "Abecedar istoric gălăţean", de Victor Cilincă, găzduită cu generozitate şi apetit cultural de Marcel Capriş, salvatorul "Casei Serfioti"/ Cafeneaua "Ethos", loc în care venea cândva şi doamna Elena Cuza. De altfel, Marcel Capriş a făcut şi o prezentare autor - carte: "o premieră naţională în domeniu - prima carte de istorie locală care se adresează copiilor, "hystorisiri", cum zice autorul Victor Cilincă, însă, documentată, adevărată, spusă pe înţelesul copiilor şi adolescenţilor, pentru a fi povestită de aceştia părinţilor şi bunicilor prea ocupaţi cu supravieţuirea."
Cuceritoare a fost micuţa Petra-Ana Mirică Bobit, elevă la Şcoala "Mihai Eminescu" - câştigătoare a multor premii de poezie naţionale şi internaţionale, care, cu o gândire matură, frumos aşezată şi o sinceritate pe măsură, a prezentat cartea lui Victor Cilincă, primind aplauze la scenă deschisă.
La sfârşitul cărţii sunt tipărite şi două piese mici de teatru şcolar, dintre care una - “Decoraţia” - a şi fost pusă în scenă şi interpretată acolo, pe terasa cafenelei, de elevii Secţiei "Arta actorului" a Liceului de Artă "Dimitrie Cuclin".
Cu un glas format, Tina Roman - absolventă a aceluiaşi liceu, studentă la Conservatorul Internaţional de Muzică din Paris - a cântat melodii vechi din repertoriul naţional şi internaţional.
Muzica de fond a serii a fost veche - romanţe şi cântece, cu celebrii Cristian Vasile şi Jean Moscopol, ambii născuţi la Brăila, seara fiind completată cu un imn gălăţean pe versurile lui Paul Dumitrescu.
Au fost prezenţi oameni de toate vârstele, din Galaţi şi din Brăila, asociaţii nonguvernamentale care luptă pentru conservarea vechilor valori gălăţene, scriitori, profesori, elevi, Victor Cilincă bucurându-se, cum spuneam, de această participare rarisimă şi de un "Ave, maestre!" unanim.
Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Tudor Neacşu.
 Ion Avram

CRONICĂ DE CENACLU: Poeţi critici despre critici poeţi

Cartea de poezie "EU, Henric al ∞-lea & Muzele Decapitate" a lui a.g. secară, apărută anul acesta la Editura Eikon din Cluj, i-a sugerat/ inspirat poetei Stela Iorga un fel de cronică de întâmpinare, în care s-a observat abordarea ca de la poet la poet a cărţii şi în care s-ar fi potrivit, undeva, în context, noţiunea/ cuvântul intertextualism, care ar fi fost mai explicativ, aşa cum autoarea a ţinut să sublinieze/ regrete.
„O cronică de întâmpinare profesionistă, care trimite în mod expres la cartea lui a.g. secară.” (Ioan Gh. Tofan)
„O cronică meritată, dar amabilă; un anumit gen de întâmpinare care se întâlneşte din ce în ce mai des în Occident; se vede că a scris-o cu suflet şi că a furat-o poetul din ea, întrucât lucrarea se apropie, ca text, mai mult de poezie decât de critică literară; lucrurile sunt scrise cu eleganţă, cu cap şi coadă; titlul, "În dulcele stil postmodernist", a preluat o sintagmă drăgălaşă foarte uzitată; de altfel, este greu să i se pună o etichetă lui a.g. secară, el fiind cunoscut îndeosebi ca prozator - critic literar.” (Victor Cilincă)
„Lucrarea reprezintă cartea, o ilustrează şi invită la lectură.” (Diana Balmuş)
„Notaţii de prim impact, adecvate stilului cărţii; dincolo de tema iubirii, apare ideea de căutare a poeziei; începe într-un stil postmodernist, dar nu merge în acelaşi ritm până la final; citatele, deşi foarte multe, nu par asimilate şi dezvăluite/ decriptate; mă aşteptam la mai mult, dar, pentru o cronică de întâmpinare, este suficient.” (Cristina Dobreanu)
„Pentru mine, cartea lui a.g. secară a fost destul de dificilă, fiind foarte densă. Poate, lucrarea Stelei Iorga mă va edifica.” (Anca Şerban Gaiu)
Astăzi, la ora 19,00, Cenaclul Noduri şi Semne va participa la acţiunea de lansare a cărţii "Abecedar istoric gălăţean" a colegului nostru de cenaclu Victor Cilincă, ce va avea loc la Cafeneaua Ethos.
 Ion Avram

vineri, 24 iulie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Încifrarea - atitudine, metodă sau stil?

în geam am o floare/ şi vecinii uită să ajungă acasă/ o floare o floare care creşte/ şi care nu poate fi ocolită/ este aşezată în poziţia aceea/ din care nu se mai vede nimic/ pe undeva lumânările decorative suferă/ cărţile şi vişinata se simt date la o parte// o floare în geam am o floare/ cu frunze lucioase neobişnuite/ şi din ea se respiră până la sufocare/ o floare. o floare (Matei Leonard – am o floare)
Matei Leonard s-a bucurat de o prezenţă deosebită: 18 membri ai cenaclului, unii dintre ei veniţi tocmai din diaspora.
Comentariile au fost pe măsură şi cuprinzătoare. Iată:
„Poeme cu mesaj încifrat care te introduc, mai degrabă, în starea de poezie, decât în conţinutul lor.” (Anca Şerban Gaiu)
„Îmi amintesc că am citit un volum de versuri foarte reuşit al lui Matei Leonard; din grupul prezentat în seara aceasta, doar un poem pare mai reuşit – cel intitulat «Aici se cuvenea să fie gard» - restul par scrise prea dintr-o bucată, fără să se ia, parcă, în serios.” (Tatiana Nona Ciofu)
„Poeme marcate de o uşoară emfază şi teribilism liric redate, poate, cu prea multă detaşare şi prea mult joc, tributare postmodernismului care nu vrea să-şi asume un tragism clasic ori trăiri extreme.” (Stela Iorga)
„Faptul că a creat o anumită stare este ceva firesc pentru Matei Leonard; este în stilul său clasic cu care ne-a obişnuit – de data aceasta, chiar mai reuşit; ciudăţenia elementelor creează starea, atmosfera.” (Andrei Velea)  
„Are calitatea de a privi cu lupa şi... are muzicalitate.” (Carmen Neacşu)
„Riscă foarte mult încercând să încifreze exagerat mesajul; nu mai ajungi să vezi clar expunerea; se vede că a tras de un nonconformism ce aminteşte de suprarealism.” (Octavian Miclescu)
„Îmbinarea între cotidian şi lumea naturală transmite o conexiune între vechi şi nou, între interior şi exterior, între vis şi realitate.” (Ioana Andrada Tudorie)
„Are versuri care şochează prin trimiterea la o realitate neobişnuită, lipsită de sens; are şi zone mai diluate.” (Cristina Dobreanu)
„Vrea să pară cât mai simplu, cât mai nuanţat; pare a fi elegant fără să-i pese; poemele sunt simpluţe, nu dau starea de poezie.” (Radu Vartolomei)
„O poezie destul de încifrată care te obligă să o reciteşti.” (Ioan Gh. Tofan)
Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa liberă, va citi poeta Stela Iorga. 
Ion Avram

luni, 20 iulie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Cu monotonia extazului despre mireasma luminii

Cristina Dobreanu a prezentat o lucrare de cinci pagini, referitoare la cartea poetului Nicolae Ionel, Mireasma luminii - lucrare care a fost catalogată de unii drept cronică sau recenzie, iar de alţii - drept eseu sau analiză complexă. Însăşi autoarea s-a referit la lucrarea sa ca la o cronică de carte. Acest exerciţiu a dezvăluit o faţetă nesurprinzătoare a Cristinei Dobreanu - dacă ţinem seama de faptul că ea ne-a obişnuit cu intervenţii, de obicei, negativiste până la un anume soi de duritate, atitudine care i-a atras oprobriul unor colegi de cenaclu, aşa cum se va observa şi spicuind din comentariile serii:
„Text excesiv de lung. Nu ştiu dacă se justifică efortul de a se raporta la o carte ce pare destul de subţirică. Titlul Monotonia extazului este mai bun chiar decât titlul cărţii recenzate.” (Victor Cilincă)
„Nu găseşte tonul potrivit. Ar fi trebuit să concluzioneze unde să-l aşeze pe poet şi... există aici şi un puişor de aroganţă.” (a.g. secară)
„În câteva locuri a surprins poezia din cartea lui Nicolae Ionel; refuză viziunea poetică; vine cu nişte prejudecăţi; are concluziile deja pregătite; propune propria viziune, nu încearcă să intre în logica autorului.” (Andrei Velea)
„Mi se pare un truc foarte ieftin prin care ni se livrează nişte adevăruri, exprimându-se prin acel noi ce ne sugerează că pare a nu-şi asuma lucrarea.” (Anca Şerban Gaiu)
„Exigentă, ea ne comunică dezamăgirea într-un mod nuanţat şi argumentativ; exemplele date, din poezie, mi se par convingătoare şi mă ajută să îmi formez o părere despre autorul respectiv.” (Diana Balmuş)
„Textul este scris într-un mod şcolăresc; nu înţeleg mesajul.” (Simona Toma)
„Multe locuri explicative şi repetitive, nu este critică, este doar o impresie apropo de nereuşita volumului ori reuşita parţială faţă de intenţia reală a autorului; o analiză a preferinţelor ei proprii, prin propriul orizont de aşteptare - ori, trebuia detaşare, o mică analiză adevărată.” (Stela Iorga)
Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Leonard Matei.

A consemnat Ion Avram

vineri, 10 iulie 2015

Blândeţea mecanică a unui caleidoscop




Ioana Andrada Tudorie revine - odată cu vacanţa studenţească - cu 20 de poeme înseriate conform unui jurnal de călătorie şi încununate, fiecare, în final, cu un motto concluziv şi inspirat. Dar, sub pretextul de jurnal se ascund, de fapt, trăiri oscilante - între nostalgie şi regret, între dorinţă şi renunţare etc. - ale unei poveşti de dragoste, încă vie. Cu mici excepţii, poemele sunt întregi şi bine structurate, alternând pasaje de inspiraţie spontană cu pasaje descriptive şi cerebrale.

Scriitorul Victor Cilincă vede deja în cele 20 de texte, „o plachetă gata apărută, completată cu nişte ilustraţii din peniţă, întrucât poemele sunt foarte aşezate, cursive, asemenea unui jurnal, cu o eleganţă deosebită, cu un simbolism adaptat unui jurnal de călătorie, cu mult ritm şi muzicalitate, cu un soi de mecanică filmică a imaginii, cu tristeţe, cinism, dar nu şi cu disperare.”

Poeta Stela Iorga observă că „textele propun multe deschideri şi că imaginile par a fi ale unui caleidoscop blând; mărturii lirice, multă sensibilitate, percepţii care mai de care mai proaspete, deschiderea unui ochi pur, limpede, nepervertit asupra lumii etc.”

Remarcabile - i s-au părut poetei Simona Toma – „îmbinarea lumii interioare cu cea  exterioară de care autoarea se slujeşte ca să-şi transmită mesajul şi faptul că parantezele finale dau cheia poemelor.” „Un jurnal de melancolieri cu tote emoţiile trăite şi... are imaginaţie” - a spus succint scriitorul Octavian Miclescu. „O litanie de călătorie prin fălcile oceanului” - a afirmat prozatorul Ioan Ghe. Tofan, făcând trimitere la o sintagmă din poemele prezentate.

Poeta Anca Şerban Gaiu crede că „Ioana Andrada Tudorie respiră poezie. Poemele sunt de notaţie a stării şi sunt mai reuşite acolo unde notaţia este lirică.”
„Texte bune, închegate, reuşite. Finalurile completează frumos poemele; ştie să conducă un poem, metafora nu este în exces, zicerile au sens” - s-a exprimat Cristina Dobreanu.
„O lectură agreabilă, are muzicalitate, culoare - dar, are şi nişte zone prea explicative.” (Matei Leonard)

 Ion Avram

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Cristina Dobreanu.

vineri, 3 iulie 2015

Cronică de cenaclu: Cui i-e frică de vânzătorul de margarete


Octavian Miclescu ne-a prezentat un nou capitol din „Vânzătorul de margarete”, romanul la care lucrează şi care este, deja, la a doua lectură în cenaclu. De data asta, textul a fost mai lung şi explicaţiile autorului despre intenţiile lui, mai consistente, ceea ce a contribuit la o înţelegere mai bună. Emoţiile autorului, fumul de ţigară şi privirile repezi din sală dădeau să se înţeleagă că va fi o şedinţă aprinsă.
Gelu Ghemiş: „Foarte frumos! Mai bine lucrat decât lectura precedentă, mai atent la partea descriptivă. Realist. Direct. Îşi cunoaşte scriitura. Atrage. E mai  coerent şi are o manieră originală de-a scrie”.
Stela Iorga: „Are cadenţă. Totuşi prea multă lentoare. Se pierde din interesul cititorului. Trebuie insistat pe portretizare, pe crearea de personaje. Momentele narative sunt prea discursive şi explicite. Mi-a amintit de ”.
Ioan Gh. Tofan: „Un personaj complexat, cenuşiu, nemulţumit. Lentoarea ascunde o tensiune latentă. Cursiv. Lectura prinde. Aştept continuarea”.
Carmen Neacşu: „Am reuşit să vizualizez filmul prozei, e un lucru foarte bun!”.
Paul Budeanu: „Indicaţiile precise despre locaţii deservesc textului”.
Diana Balmuş: „Proză bine scrisă, însă cam plată. Detaşată, fără dinamism, în ciuda temelor abordate. Prea explicită şi artificială. Unele detalii sunt gratuite, nu au un rol anume. Ar trebui să fie tridimensional, nu doar bidimensional”.
Cristina Dobreanu: „Nu se ridică la nivelul literaturii, e o simplă descriere. E o ficţiune nereuşită. E un text plat”.
Cu bunăvoinţa dumneavoastră, cronicarul consideră că textul este lent, e alegerea autorului, mai bun decât lectura precedentă, însă pasajele intermediare ar trebui potenţate pentru a condimenta acţiunea. Prea multe verbe. De remarcat pasajele în care personajul atacă prejudecăţile sociale, precum şi curajul de a scrie din perspectiva unei femei. Autorul ne promite că romanul va câştiga în atractivitate pe măsură ce va intra în pâine. Aşteptăm cu drag o nouă lectură! 
A consemnat Andrei Velea
La ora 18.30, sediul cotidianului Viața Liberă( în condiții optime), ne va citi Ioana Andrada Tudorie - vă așteptăm!

luni, 29 iunie 2015

CRONICĂ DE CENACLU: Dragostea într-un câmp de berze


A citit Anca Şerban Gaiu. Noile poezii conturează o sensibilitate a autoarei care reuşeşte să se transpună în pielea unei adolescente îndrăgostite. Pe ici pe colo răsar momente de metaforă inflaţionistă, dar există clipe în care cobori de pe piedestalul tău de cititor şi îţi laşi pixul roşu pe masă, pui lupa în buzunar, te reazemi de spătar şi doar asculţi:
prima dată m-am îndrăgostit de cireşul din grădina bunicilor
a fost o relaţie încordată
mai ales între moliciunea limbii şi amărăciunea cojii
cred că sunt otrăvitoare uneori
mi se trage din copilărie
16 ani, dragostea, un tren japonez
la 20, măsurabili în chiote
credeam
că dragostea e lampa lui Aladin
care
taie întunericul în două şi lasă
mirosurile animalelor tinere
să pătrundă
în piept şi-n braţe
dar mai ales
în acele locuri în care zvâcneau
mai tot timpul
absentele noastre se ghemuiau
în poziţia aşteptare
obişnuiau să şi trimită
rânduri nesfârşite de scrisori
omul care mi-a făcut copii
priveşte în mine ca într-o apă
în care se bărbiereşte uneori
Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul cotidianului "Viaţa liberă", începând cu ora 18,00, pentru a-l asculta pe scriitorul Octavian Miclescu.

Scris de  Noduri şi Semne