vineri, 6 decembrie 2013

Cronică de cenaclu – Laurenţiu Pascal


Vinerea trecută am fost surprinşi de noua direcţie din poeziile lui Laurenţiu Pascal, „texte în care se observă o schimbare esenţială de decor, atât interior cât şi exterior, desprinzându-se de cerebralul care-l caracteriza în trecut. De data aceasta îşi îmbogăţeşte poezia în lirism şi reuşeşte să creeze o atmosferă specială prin ritm interior şi muzicalitate” (Ion Avram)
„Poezie rotundă, densă, cu versuri frumoase,având tendinţa poemului într-un vers”, caracterizează pe scurt Sterian Vicol.
Victor Cilincă este de părere că autorul reuşeşte să ajungă dincolo de muzicalitatea poeziei, are o încărcătură uşor filosofică şi uneori doreşte să vină cu lucruri noi, cu o abordare nouă care te emoţionează.
Poeziile pe care ni le-a prezentat Laurenţiu Pascal sunt mai puţin crispate, sunt calde iar în unele versuri căldura este atât de abundentă încât simţi că te sufocă (Ana Maria Panagatos). Din punct de vedere al stării pe care ne-o transmite poezia lui, aceasta este una brută pe care o aşterne pe hârtie şi din loc în loc o mai croşetează (Anca Şerban Gaiu).
Tatiana Nona Ciofu observă o constanţă, un soi de cuminţenie sub un văl de monotonie, aparent impusă, asemeni unui strigăt înfundat deoarece se autocenzurează îngrădind simţirea. „Eu aştept să citesc o poezie crudă scrisă de Laurenţiu Pascal”.
„M-a surprins plăcut”, mărturiseşte scurt Sabina Penciu.
 
Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a o asculta pe Tatiana Nona Ciofu.

Un comentariu: