marți, 29 octombrie 2013

Qu’est que nous avons prepare pour aujourd’hui ?


foto: a.g.secară
Gargoyle, de Nicoleta Onofrei, este, după cum se știe, volumul 15 al colecției c’ArtESENȚE-Poezie, pentru că s-a lansat vinerea trecută ca într-o mare sărbătoare în mansarda Centrului Cultural “Dunărea de Jos”. Ne-am adunat cu această ocazie, așa cum ne-am adunat și pe 4 octombrie la “Scrisoarea” lui  Ion Avram (a treia cArtESENȚĂ proză), având sentimentul (spun de mine) că facem cu aceeași căldură același lucru, dar altfel.

Florina Zaharia ne-a prezentat autorul și cele alte două apariții ce vor încheia anul, așa am aflat că în noiembrie proza este semnată de Octavian Miclescu și că  în decembrie, la poezie, semnează un coleg al anilor ’90 din cenaclul Noduri și Semne, Cristian Pavel (click pe Arhive aici!). Angela Ribinciuc a vorbit ca prietenă și colegă dorind să ne arate o “altă parte a Nicoletei”. A vorbit frumos despre ea și Stela Iorga, adică despre începuturi, despre victorițele Nicoletei și încrederea în destinul ei ca scriitor. A cântat Hippie- Florin Chiriac, omul care ne este alături de câte ori îl chemăm (vezi Pariul Pe Prietenie-București, Clubul de Lectură- U.S.R filiala Sud-Est, lansarea nr.2 din c’ArtESENȚA proză, Orgoliul lui Andrei Velea !), da, a cântat și o compoziție de-a sa, Metamorfoză, pentru că, a spus el, se apropie cumva de ritmurile Nicoletei. Tudor Șerban, grafician și membru în Gruparea Athanor care vine cu partea vizuală a proiectului, a vorbit despre artistul plastic Crenguța Macarie, realizatoarea instalației Gargoyle-ului. Pictorul Crenguța Macarie, cu o voce diafană, ne-a spus că a fost încântată să se întoarcă la sculptură, adică la începuturile sale artistice, pentru a realiza instalația. Nu, nu l-am uitat pe criticul a.g.secară care ne-a introdus între versurile Nicoletei făcând apel și la cultura cinematografică. Nicoleta, înconjurată de colegii jurnaliști, de mama ei, de prietenii ei și-ai Centrului, de elevii lui Vali Crăciun de la liceul L.M.K., de Petronela Buda care s-a manifestat meta-suprarealistico-actoricesc ; ei bine, Nicoleta a mulțumit și a citit. A fost bine.

“Și vom avea lumina iilor de pe sânii/ Mariilor/ Păsările ne vor ciuguli din palmă/ Sfârcurile ne vor fi turnuri/ Iar brațele ziduri/ Nu ne va durea nimic”. (Nicoleta Onofrei, Bine)

 

                                                                                       Simona Toma

 

P.S. Vineri, 1 noiembrie a.c., tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului "Viaţa Liberă", Anca Șerban-Gaiu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu