vineri, 27 septembrie 2013

Cronica de cenaclu: Hopa-tropa Penelopa !

Cronica de cenaclu: Hopa-tropa Penelopa !
“Eu știu că tu m-ai tot iubit/ Din prima zi când m-ai privit /Cu ochii tăi frumoși de înger/ Ai apărut ca un străfulger.” (Dan Cătălin Rîclea)
Vinerea trecută, după lectura paratextelor domnului Dan Cătălin Rîclea, Zeul Poeziei, cum spune un mai vechi coleg de-al nostru de cenaclu, a fost grav ofensat cum rar (Doamne-ajută !) întîlnim pe pămîntul călcat de noi în câțiva ani buni de mers la "Viața Liberă". Cei prezenți la ședință au fost prudenți și delicați în fața rândurilor suferinde de gramatică elementară pe motivul primei lecturi a domnului în cauză. Ei bine, dacă în fața unui text scris bine îmi vine să mă las de scris, chiar și de data aceasta, cînd n-am de ce și n-am cu ce, îmi vine să mă las de scris cronica.
"Eu știu că tu mă tot iubești/ Dar uneori mă amăgești/ Și uneori te joci cu mine/ Iar eu te las să-ți fie bine." (D. C. Rîclea)
Gelu Ghemiș, în formă de zile mari, l-a numit un trubadur fără chitară și a remarcat ușurința versificării într-o schemă prea simplă. Ioana Andrada Tudorie vede clișeele omniprezente și lipsa originalității în manifestarea sentimentului de iubire. Diana Balmuș a spus că textele sunt prea directe, declamative, fără substanță și cu rime forțate.
"Eu știu că tu mă vei iubi/ Mereu mai mult, noapte și zi/ Indiferent că cei din jur/ Se-amestecă-n acest contur." (D.C. Rîclea)
Marius Chiru l-a sfătuit să schimbe registrul, "muza pare a unui textier de romanțe sau a unui soldat care n-a fost demult în permisie". Ion Avram a spus că îi lipsesc noțiunile elementare ale poeziei clasice, i-a lăudat sensibilitatea de a-și exprima trăirile, doar că, din păcate, n-a făcut-o într-un mod artistic. De la Octavian Miclescu prin Andrei Velea până la Anca Șerban-Gaiu s-a urmărit ideea că trebuie să ne amintim de primele noastre texte citite în cenaclu și s-a propus o lectură comună a acestora.
"Dar tu știi oare cine sunt/ Și rolul meu pe-acest pământ ?/ Să te ador, să te doresc,/ Să te alint, să te iubesc./ " (D. C. Rîclea)
Cu greu și mistuitor,
Simona Toma
P.S. Astăzi ne citeşte, tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului "Viaţa Liberă", Sabina Penciu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu