vineri, 24 mai 2013

Cronica de cenaclu vine din orgoliu și trebuie tratată ca atare!


Moto: "În şedinţa de cenaclu din data de 10 mai a.c., am declarat că proza citită de Radu Dragomir este nonliteratură iar autorul e total lipsit de talent. În semn de protest faţă de felul în care mi-a fost consemnată opinia şi întrucât nu este prima dată când îmi sunt deformate declaraţiile, anunţ oficial retragerea mea din "Cenaclul Noduri şi Semne" şi îmi declin calitatea de membru." (Viorel Ștefănescu)    
Vinerea trecută, în şedinţa de cenaclu,  Andrei Velea ne-a dat ocazia să ne manifestăm "orgoliile" cum putem mai bine. Aşa că, primul vorbitor despre proza scurtă, "Orgoliul", ce face subiectul celui de-al doilea volum al colecției cArtESENŢE-proză apărut la editura Centrului Cultural, nu putea fi altul decât corectorul de serviciu din Centru. "Ar fi bine ca textele să fie citite cu voce tare după ce le-ai scris, că astfel îţi dai seama de unele greşeli care apar", a spus a. g. orgo(se)cară. Cristina Orgoleanu a remarcat cursivitatea textului şi că descrierile dau atmosferă, dar n-are adâncime, "folosirea timpului prezent al verbelor aduce monotonie", a mai adăugat ea. Florin Orgouzdugan a spus "destul de facil, jonglat, experiment". Am dat copy-paste de la alte cronici. Ioanei Andrada Orgoliu-Tudorie i s-a părut o poveste firească, dar "merge spre banal" şi " unele descrieri sunt prea explicite". Orgolius Marius Grama a lăudat debutul în "volumaş" al lui Andrei Orgolea, pentru că e promiţător, apoi a arătat cu pixul pe text că "povesteşte cu uşurinţă ajutat de dialoguri, şi tot uşurinţa îl determină să aibă mici scăpări, mai uită să dea culoare povestirii". I-au mai plăcut "schimbarea planurilor între personaje" şi naraţiunea "la persoana a doua care ţine cititorul atent până la aflarea deznodământului”. Orgoletta Bobe s-a declarat dezamăgită că titlul a făcut-o să creadă că subiectul prozei e mai dur, dar în realitate s-a dovedit a fi prea soft. "Finalul este cel mai potrivit pentru titlu", a spus Nicoleta Orgonofris încheind şedinţa.
Cronicarul se întoarce din orgoliu la moto şi redă în continuare o replică, intrată deja în folclor, dintr-o şedinţă mai veche a cenaclului de la Casa Armatei. "Am înţeles că nu-ţi place cum scrie poeta din seara aceasta şi ai spus că scrie ca o oaie, dar cu oaia...ce-ai avut?"
Astăzi ne citeşte, tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului "Viaţa Liberă", Violeta Bobe.
Autor:   Sim(p)toma Orgoliosa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu