Ana Maria Panagatos

*

Creierul amorțit
căuta ieșirea din pahar.
Piciorul
Plângea
Cuvântul
A uitat să respire-n vocale
Când a întâlnit sărutul.
Se plimba iarba printre degetele lor
Pământul le măsura tălpile.
Spectacol de sărutări în ceafă
Greieri bătrâni încercau tangouri.
Se întindeau struguri la buza limbii
Și horele începeau
în  doi.
Târziul se năștea
Tot mai devreme
El avea bocancii lustruiți
Ea îi  măsura pașii.
   





      *


Mă rog să nu mai amestecați
Culorile din sughițuri
Să nu mai coafați cuvinte
Și să lăsați tăcerea
În pacea portativelor.

Mă îmbăt cu amar
Și mă inund cu zâmbet
Până când mă va părăsi
Trădarea din bărbie.

Mă rog să nu-mi mai sufocați
Colțul ochiului cu întrebări.
N-am învățat răspunsuri pentru
cine, cât, când.
De ce-urile îmi perforează timpanele.


Mă rog să mai existe biserici
În vremea când voi învăța
Să  desenez cercul.
Că poate nu o să-mi uit Dumnezeul
În toți oamenii prin care trec.
Atunci am să îngenunchez cuvântul
Și am să-i spintec în șoaptă
Carcasa.
Să nu ne mai crească inimi din plastic.








Și nu ți-am spus

o taină îmi va bate cuie în pleoape
piatră mută
o să mă aștern
printre scânduri ieftine și putrezite
genele îmi vor cădea
când o să te apropii
fără să înțelegi
de ce am cioburi pe piept
de ce mi-s degetele încleștate în pumn






Prin noi

Firmituri cusute dublu în cotor
Fâșii de glas, rânduri necitite
Lecții neînvățate
Petice de timp în colțuri îndoite
Triunghiuri.
Adevărul se zbate
Ca  un copil la doctor
Și am rămas
Coperte roase pe la margini
Miez de pâine cu pori lați
Am rămas.







***

Te iubeam
Eram chitara din lemn de tei
Mă îmbrăcam în cântec
Eșarfe îmi gâdilau gâtul,
Tocuri pastel.
Erai cheia Fa
Erai o pană ușor de dus pe corzi.
Mă iubeai
Vioara grea
Îmi măcina clavicula
Și  îmi știa pe de rost
Partiturile în cheia Sol.






Exorcizare

Ai stins candela
În seara țipată pe harta soarelui.
Mi-au rămas sfinții goi ca niște ciori flămânde
Ai  plecat
Rugăciunile supurează
Încolăcite de prag
Iar când deschid ușa,
Icoanele se tăvălesc pe tavan
Cărțile le-adună acuarela
scursă prin zilele de post
Și o să te întorci, rătăcitule,
Cu o coroana de spini  pe buze.
Așa vor navali toți sfinții
Să-mi stoarcă inima de tine.










Evadare

Urla de ciudă păcătoasa
lovea cu pumni-n piept
blesteme!
libertate !
voia să fure iar
i-am spus să se oprească
neroada
a început să tacă
cred că a-mpietrit azi-noapte
cred c-am adormit
dar nu-mi găsesc sărutul
și mi-e frig.











Adopție

Când au adus-o
Mormântul s-a izbit în el
Floarea a învinețit ca o prună turbată
Iar frunza și-a îngropat verdele
Sub rădăcina.
-                  Nu mai e loc,
S-a sinucis în fiecare toamnă.
Crucea s-a făcut sicriu
-                  Dați-mi-o mie până la Paște     









Zombi

am împodobit gâtul sticlei cu brățări luminoase 
în ea uscați trei trandafiri îmi fac semne
ca nu-i  a bună.
miroase a voi în toată încăperea
pereții se despică
praf! praf! praf!
v-am spus,
                          nu-mi căutați ochii prin librării,
i-am îngropat departe.










  *

Sunt un pic pământ
Aproape amară.
Ferestrele mi se sparg de dulce
Când le deschizi pe ale tale
Și când le închizi eu curg
Sirop
printre clape
i-atâta cântec si-i atâta plâns de frunze
până la tine
abisul nostru de iluzii
eu sunt un pic pământ
piatra îngropată în mine
sau eu
îngropată
sub ultima clapă de pian
un pic.










                         Înălțimea sa, tăcerea

Ți s-a uscat limba.
măcar acum avem despre ce să tăcem
despre ce să ne plesnească jugularele
infinita plăcere
a sentimentului reciproc.
un fel de orgasm simultan.
un fel de pace cu gheare.
      









Episod

Încăpeau într-o pungă
Din aceea în care mama
Îmi păturea în zori
Pâine cu margarina,
Și uneori cu unt.
O pungă veche și boțită.
Miroseau a naftalina sau
A ceva din șifonierul lăcuit
Al bunicii.
A raftul cu prosoape.
Bătrânul se sperie de ștampile
Iscălituri ondulate
Și de orice plic sosit pe neașteptate.
Totuși, locul de veci
Se vrea păzit de hiene și viermi
Mâinile mele, cifrul.