***
din
ce în ce
mai
încet trandafirul se stinge
în
culoare
de
inimă rea
că
nu este iubit
de
toamnă.
locul
să
o scoatem
din
statuie
au
spus ei
prea
a împietrit ea acolo
în
lumea ei
de
nimeni tulburată
şi
au tras-o de mâini
afară
atât
de tare
încât
i-au rupt
o
mână
cea
cu care scria
în
cer.
soarele inimii
încet
încet
îmi
cad în sine
aşa
cum cad petalele
unui
trandafir fermecat
întoarse
înspre el
înflorind
de-a-ndoaselea
spre
alt soare
cel
al inimii
numai de el văzut
numai
de el ştiut.
natură
moartă
din
nămolul amintirii
a
crescut nufărul iubirii
nimic
nu îi tulbură pacea
afară
de inima mea veşnic sângerândă
care
pâlpâie stins
în cupa lui albă.
samurai
cu
greu îmi număr anii
care
se adună precum paginile
unei
cărţi de poezie
neştiută
de nimeni
în
lume
fără
spectatori
aşa
se trăieşte
aşa
se moare
ca
la un teatru no
până
la ultima
spintecare
pe din două
dintr-o
singură izbitură
de
sus în jos.
mutaţii
potirul
florii
se
deschide pentru albină numai
aşa
se deschisese ea către el şi lume
nimic
nu a mai rămas din floarea aceea
ciudată
jumate
în cer jumate pe pământ
afară
de un înger blând
cu
cercei de cireşe la ureche.
kabuki
o
tulpină de trandafir ruptă
este
din fire desvrăjită
tot
aşa cum neiubirea multă
ne
frânge în interior
ca
o tijă zdrenţuită
de
floare tocată mărunt cu satârul.
ochii
el
era ca o pasăre
fără
aripi deloc
el
era ca o pasăre
fără
cântec deloc
dar
el era iubitul meu
şi
eu îl iubeam
aşa
cum era
doar
pentru ochii
rupţi
din raiuri de ape.
***
vine
o vreme
când
trandafirul se obişnuieşte
să
îşi vadă floarea căzută
în
tina drumului
departe
de tulpină
aşa
vine vremea
când
stela moare
departe
de sine
cu
capul în cer.
despărţirea
ghirlande
de flori stau atârnate
la
urechile verii
trandafirii
suie în spirale şiruri şiruri la cer
păsările
toate cântă
şi
porumbeii tandru uguiesc
cine
să omoare
aşa
frumoasă fire
s-a
întrebat mâhnit călăul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu