„Ce-am făcut, ce-am făcut./ Din aripi zboară
cuvintele, albe, imaculate, mă lovesc drept în frunte. Ciripelele tac. Şi nu
cred că mă vor mai îngâna vreodată./ Din aripile lui zboară
cuvintele, eu plutesc pe urmele lui. De sub burtă îmi cad vălătuci de
întuneric”, cam aşa zicea Alexandru
Maria în finalul poeziei în proză pe care ne-a citit-o vineri la şedinţa de
cenaclu. Şi ca să-l parafrazez sau, mai degrabă, să sintetizez seara citându-l,
aş spune: „n-am înţeles, dar îmi place”. Cam aşa a fost. Proza - un flux energic de stări şi imagini, care
se disimulează continuu, se derulează pregnant prin faţa cititorului lăsând
undeva în spate curgerea epicului. Un text care dincolo de ascunderea în
metaforă este sincer şi “maşscriist”. Victor Cilincă s-a dus până într-acolo cu
hermeneutica încât a văzut câteva trimiteri la textul biblic şi la anumite
pilde, dar şi o asemănare cu pictura lui Bosch, Grădina plăcerilor pământeşti, care
reprezintă viaţa de apoi. Mi-e teamă că
efectul e mai puternic decât l-a vrut autorul, partea de umor mă deranjează
(spunea aproximativ Victor la un moment dat). De altfel pitorescul şi imaginea
au fost surpinse de toţi, fie ele în mărimi grandioase sau miniaturale, aşa cum
a făcut-o Radu Vartolomei, care a simţit în timpul lecturii că se uită printr-o
lupă în alt text ori poate citeşte o poveste “desenată” într-un macrameu. “Un
stil dens, filtrat, personal. M-a dus cu gândul şi la Lupul lui Sartre”, a mai spus Radu. La nivelul scriiturii, Stela
Iorga este la unison cu Radu când spune că poate ar fi fost de dorit o mai bună
consistenţă şi structurare pe lungime. De asemenea, Stela, sensibilă la
substanţa textului, a remarcat şi o tendinţă a eului liric de a se autodepăşi,
o reflectare a unor lumi interioare care disjung către altele (superioare),
ceea ce dă seama de o neadormire a spiritului celui care a scris textul. Proza
poetică a lui Alexandru Maria are, aşa cum remarca Florin Buzdugan, mai multe
chei de interpretare, iar potrivit lui Radu Dragomir este un text acaparator,
construit în jurul cititorului, astfel încât să te ducă numai până acolo unde
vrea el. Pentru Cristina Dobreanu textul este unul reuşit care pendulează între
imperiul fizicii, al gravităţii şi cel al sufletului care merge pe urmele
îngerului, fiind o călătorie dincolo de existenţa joasă a fiinţării.
Nicoleta Onofrei
Vineri, 27 aprilie, după orele
18.00, la sediul cotidianului Viaţa liberă, citeşte proză Paul Berenştain.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu