XXXIII
degetele lui răsfoiesc
cartea îmbătrânită.
încă muşcă din carnea fadă
rostindu-i numele.
XXXIV
cu ochii închişi
adună freamătul străzilor
cu dale sparte,
urme vii în culori moarte,
rămâne pe drumuri care duc
nicăieri
până se îngroapă cuminte
în pământul odihnit.
XXXV
printre cei care nu se văd
îl caut
pe cel care nu este
să nu mă pierd iar
printre cei care se văd.
XXXVI
exist greşit
sunt un număr mâzgâlit
un şir nesfârşit de clipe
umbra unui cuvânt
un sac de nervuri încâlcite.
XXXVII
timpul desprins din noi
se întinde
te-am întrebat unde suntem
şi-am înţeles că aproape am ajuns
captiv
într-un spaţiu limitat
XXXVIII
prin crăpăturile pereţilor
ies idei deformate,
iluzii împăiate
atârnă greu de tavan.
îmbin bucăţi de oglindă
visând
fulgi de zăpadă multicolori.
dincolo de uşile închise
e mişcare scenică,
şi aplauze.
XXXIX
când se trag pe sfoară
iţele încurcate,
încălţările se-mpotmolesc
în dreptul scărilor
roase de voinţa celor desculţi.
când ceaţa înghite
oraşul răguşit,
luminile nesigure
urmăresc unele întâmplări
până se sting nemulţumite.
uneori, din prea mult
rămâne tăcerea,
înşelând ca o femeie care a pierdut.
XXXX
demachiate şi cuminţi
stau amantele-n vitrine.
peste drum, rânjind în rafturi,
se vând moaşte de poeţi.
praful geme deşirat
înrobit de veşnicie,
vrac, la anticariat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu