joi, 13 octombrie 2011

Între câinele metaforei şi lupul dorinţei, un înger „care trage conştiincios la sanie”...

„Fără cuvinte!”, „fără cuvinte” tot zicea Stela Iorga când poemele citite nu aveau titlu. Dar poemele ei aveau cuvinte. Entre chien et loup, autoarea a dat ceea ce este bine celui mai bun prieten al poeziei, câinele metaforei, dar şi dorinţei de a iubi, de a crede... Îngerul şi Fiara-suflet se înclină.

Ion Zimbru: S.Iorga scrie poezii (...) chiar mai interesante decât în ultima ei carte. Mai bune. La fel ca în primele ei cărţi... E un stil Stela Iorga, chiar dacă pe ici, pe colo, modernismul şi postmodernismul textelor sale mă duc la începuturile acestor curente.

Poemul „Scrisul” e definitoriu pentru ea. Pare a fi în plus scurtul vers din finalul poemului al cincilea...

Panait Căpăţână: Scrie inteligent, cu multă minte. Mai rămâne să facă rost şi de inimă...

Ion Avram: Textele (de azi) mi se par poeme trăite, dar şi trăitoare. Mi se par violent vii şi violent lirice. Deloc nu mi se par lipsite de aportul inimii. Structural, pare a fi din ce în ce mai sigură... Găsim profunzimea din totdeauna ce bântuie testele ei, ce ne trimit la anumite pasaje biblice, neotestamentare.

Nicoleta Onofrei: Răceala nu este a textului, ci a felului în care a fost citit.

Valeriu Valegvi: Personajul principal este ea, cu sufletul şi îngerul său. Eternele teme se regăsesc: singurătatea, raportul cu Dumnezeu, rostul omului pe pământ. (...)

Erika Diaconu: Am remarcat situarea poetului „agonizând” între credinţă şi tăgadă. Îi place Arghezi? Estetic vorbind, pare că este o negare a categoriilor ca la Hugo Friedrich...

Anca Şerban: ...Mai elaborate, mai filtrate... Sunt o ardere continuă. Uneori expresia îi este mai îndrăzneaţă; este mai pătimaşă în această îndrăzneală: „ei i se crăpase limba în două/ de atâta iubire”... Chiar dacă a ajuns la o maturitate artistică, cred că a avut modestia şi inteligenţa de a fi atentă la remarcile de la şedinţele trecute.

Sabina Penciu: Prinde esenţialul, dar pare a fi detaşată.

Simona Toma: ...construieşte un spaţiu în care nu există sus, jos... Acest spaţiu se roteşte prin forţa unor întrebări la care nu caută neapărat răspunsuri.(...) Aceste texte par a veni şi dintr-o lipsă a unui fel de iubire...

Paul Berenştain: M-a frapat mereu faptul că în spatele unei simplităţi aparente se află o oglindă a personalităţii, dar şi a ceea ce lipseşte acestei personalităţi, oglindă a unei profunzimi extraordinare.

Radu Dragomir: Apocalipticul este mult mai atenuat în limbaj, comparativ cu poemele prezentate în şedinţele anterioare, dar e mult mai crunt în momentul în care se face trecerea de la formă la esenţă.

a.g.secară: Imagistică quasi-mistică, quasi-religioasă. Culori calde ale schiţării unor vitralii ale spaţiului sacru interior. Condiţia umană îi rămâne reper şi sursă de inspiraţie... Sufletul fiară se mai moaie şi el când îngerii trag conştiincios la sanie...

a.g.secară

Vineri, 14 octombrie 2011, citeşte Radu Vartolomei


P.S. După cenaclu ne găsiţi la Score, pe Domnească.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu