joi, 1 septembrie 2011

Templul, convorbire între Petre Țuțea și Iulian Grigoriu

Noduri și Semne, Nr.17, An I, 1990

Discuția cu Petre Țuțea a debutat cu o întrebare pe care ne-a pus-o chiar domnia sa: "Ce spuneați că înseamnă „Noduri și Semne”? Vă spun eu; există noduri care par a lega în anumite circustanțe, cu aerul de definitiv, desfășurarea existenței. Nodul, așa cum înțeleg eu nodul. Când faci un nod, îl faci ca să se țină, nu? Și există semne. Poate omul să fie purtător de noduri și semne. Nodurile îl blochează, iar semnele îl lasă deschis, să se miște printre lucruri cu ele, cu semnele, să se miște printre lucruri, util, comod sau eronat." (Iulian Grigoriu)

- Domnule Țuțea, există un principiu în teoria sistemelor, după care pentru a comunica, sistemele trebuie să se recunoască. Dacă există divin, cum răspunde din imobilitatea sa, cum se implică divinul în a comunica?
- Divinul se comunică prin revelație...care înseamnă, așa cum a gândit Traian Crișan, dacă îmi amintesc bine, secretarul Comisiei de beatificare de la Vatican. Revelația, spune acest teolog, citând un teolog ortodox, e acțiunea directă a divinității în textele biblice consultate. Că Biblia este o carte inspirată toată, dar nu este toată revelată. Textele revelate sunt canoane obligatorii pentru credincioși. Sunt canoane obligatoare. Cine decide ce e canonic în Biblie și ce e simplă inspirație a sfinților scriitori? Biserica! Spune acest teolog ortodox invocat la Vatican, al cărui nume îmi scapă.
- Și numai în texte se revelează divinul?
- Nu, așa acționează în genere! Teofanic, se arată ca divinitate, dar e vorba de Biblie, luată în totalitate; toată este inspirată, dar nu e toată canonică. Deoarece canoanele sunt expresia revelației, adică a acțiunii directe a divinității. Sfinții scriitori sunt corecți, dar nu necesari toți, ci numai cei din textele gândite canonic, care aparțin divinității. Astfel afirmă acest teolog ortodox pe care-l citează Traian Crișan. Și nu îl critic. Revelația e acțiunea directă a divinității asupra subiectului gânditor. De pildă, am spus, astăzi am făcut un autoportret care va apărea în jurnalul lui Călinescu pe care acum îl publică Academia Română, în care am afirmat că atunci când Newton a descoperit legea gravitației, a impresionat prin senzațional formularea matematică exactă, iar în ceea ce privește natura gravitației, spune în Principia Mathematica Naturalis Philosofia, tratatul de cosmologie, ce e gravitația, cică e Dumnezeu; da cum ai descoperit-o? Nu știu unde am citit în franțuzește, într-o enciclopedie, sau, nu îmi amintesc, despre Newton, când a văzut un măr cazând: Il tombait. Il est tombé dans une méditation profonde qui l’a conduit à la decouverte de la lois de la gravitation universelle... a căzut într-o meditație profundă...și eu spun într-un context undeva că putea medita profund până la judecata de apoi și nu descoperea legea gravitației; că legea gravitației n-a fost căutată de el; când a fost întrebat cum a descoperit-o, zice: "Am fost inspirat".

                                                        Sunt un om greoi de munte  
-Ați amintit despre autoportret.
-Eu spun despre mine- la un moment dat- cum Călinescu zice despre Eminescu, despre acest pisc al culturii române, că a fost un om greoi de munte care se înțelegea bine cu ardelenii lui. Nu-mi iau eu îndrăzneala să mă compar cu acest pisc- care nu se compară cu nimeni, despre care Iorga a afirmat că este expresia integrală a națiunii române- nu mă compar cu el, dar păstrând proporțiile și având conștiința distanței între măreția lui și mine, așa, tout proportion gradée, și eu sunt un om greoi de munte: și de aceea, nimic nu se desface cu suflu de destin dacă mă uit în trecutul meu, cu suflu de destin în mod necesar, ci totul este întâmplător, de aceea am fost condamnat să caut adevărul. Nu mi-a plăcut niciodată, zic eu, formula lui Broglie, care a spus că omul de știință are pasiunea adevărului. Pasiunea adevărului e căutarea adevărului și nu duce niciodată la adevăr; cum a demonstrat Newton care nu căutând a descoperit gravitația, ci fiind inspirat...Nu? Oamenii de știință, artiștii, filozofii, sunt astfel, chiar când vehiculează adevăruri incontestabile. Iată, după părerea mea, nu există decât un adevăr, cum spunea Sertige, franțuzul sorbonard. Diéu, ou rien, Dumnezeu sau nimic; Absolutul Divin care-i adevărul unic, mai multe adevăruri nu înseamnă nici un adevăr. Mă gândesc la logica polivalentă care e egală cu zero. De altfel, la nivel logic nu există nici un adevăr; ci, vorbind în stilul lui Poincaré despre matematică, simple comodități mentale și materiale. Am avut un profesor de logică, un moldovean la liceul "Gheorghe Bariț" din Cluj care a scris și el o mică Logică, la început pentru licee, așa, parcă era ca manifestul comunist, mică, și pe urmă am auzit, n-am văzut, a transformat-o în Tratat de Logică de stil universal. Era profesor de liceu; astăzi ar fi președintele Academiei. Ne-a spus: "mă băieți, am scris și eu o Logică; puteți s-o citiți, dacă o găsiți pe a lui Eufrosin Poteca, ăla de la Liceul Lazăr de la începutul secolului trecut, care numea abstracția scăzământ și nu e fals, așa, și pe a mea; dar să nu fiți tentați când citiți Logica mea să găsiți vreun adevăr. Că de la Logica lui Aristotel, sau chiar și de înaintea lui, de când omul rațional, acest homo sapiens a gândit logic, pe cale logică n-a descoperit nici un adevăr; ci numai foloase". Asta face rațiunea autonomă a omului, duce la folos și...și dacă vrei, la plăcut. Și-atunci, eu întreb, păi atuncea de ce s-o citim- eram mai căpos, așa- de ce s-o citim, dom’le professor? "Nu, spun și eu brașoave așa, care se vând, că logica este știința care stabilește principiile gândirii juste. Nu este justă; e comodă!" "Da, zice, ca să nu gândiți, să nu vorbiți și să nu scrieți ca gușații. D’aia citiți Logica mea; nu că acolo doarme vreun adevăr să rămâi trăznit". Acuma, mai la bătrânețe, când am scris ce e adevărul, fără Dumnezeu și Nemurire, nu există adevăr.

                   Adevărul este Dumnezeu, din voința căruia omul creștin este nemuritor
-Ce este adevărul, domnule Petre Țuțea?
-Adevărul este Dumnezeu, din voința căruia omul creștin este nemuritor, sau, vorbind în stilul Sfântului Apostol Pavel, adevărul este ceea ce rezultă din jocul celor două lumi, jocul paulinic, jocul dintre lumea vizibilă și lumea invizibilă. În Epistola a doua către Corinteni, Sf. Ap. Pavel spune: "Noi nu suntem din aceia care credem în cele ce se văd; că cele ce se văd sunt trecătoare; ci în cele ce nu se văd, că sunt veșnice". În jocul acestor lumi, cine știe să practice acest joc, finalitatea eschatologică creștină, că lumea asta va dispărea la judecata de apoi, într-o nouă apariție, așa, cine știe să judece lumea vizibilă și lumea invizibilă a Sf. Ap. Pavel e pe calea adevărului. Adevărul, spune Bosuet, marele etiolog franțuz, episcopul franțuz, preceptorul succesorului la tronul Franței, pe care frabcezii îl numesc l’aigle de Medon, spune așa, zice: există două căi: Calea Domnului, adică a credinței, nu calea Domnului- și calea omului. Când apare Calea Domnului, fruct al credinței, calea omului trebuie s-o ia la fugă. Să dispară. Dacă vrei adevărul! Calea omului poate fi folositoare. Dar dacă vrei adevăr? De pildă, eu am făcut o afirmație, nu știu dacă se poate susține, că Platon cu Ideile lui arhetipuri este just și adevărat, dar nu este util. Kant, care mișcă toate categoriile minții, legându-le de experiență, făcând posibilă experiența deschisă, experiența posibilă, e util și murind dinlăuntrul acestei lumi e neadevărat, dar folositor, Kant e folositor și Platon este just.
-Și Hegel?
-Păi Hegel e ucenicul lui Fichte. Și Fichte e ucenicul lui Kant. Că Leibniz genuit Kant, Kant genuit Fichte, Fichte genuit Hegel, Hegel genuit Marx. Ați citit "Timpul" cu interviul meu?
-Nu.
-Apare la Iași și aici e un articol "Toți ne călăresc pe deșălate"- de vorbă cu Petre Țuțea. Nu-mi place că mă scoate puțin pitoresc, eu sunt un om grav. Cred că sunteți de acord că la rangul minții mele nu sunt pitoresc. Și moare de plăcere o mass-medie când citește gogoșile astea. Zice: aoleu, ce drăguț e ăsta! Eu nu sunt un om drăguț, eu sunt un om solemn.
Venind vorba despre interviul din "Timpul", domnul Țuțea explică un alt titlu de acolo, "Originalii nu sunt decât idioți".
-N-am spus asta! Am citat, dar nu, e Heidegger! Care spune că l-a citit pe Aristotel în limba lui și s-a minunat câte banalități conține acest mare gânditor. Că viața și lumea arată așa cum le descrie acest genial grec. Și mi-a dat o sugestie fecundă: că originali- Aristotel nu-i original, că original e numai Dumnezeu, el descrie opera lui Dumnezeu- nu sunt decât idioții. Heidegger! Dacă Aristotel nu e original, atunci originali sunt numai idioții, că Aristotel e un geniu, nu încape îndoială. Tot Evul Mediu este o luptă între doi greci: între Platon și Aristotel. Europa Apuseană. Și în Europa actuală. Despre Logica lui Aristotel, Kant spune că are o singură însușire: este eternă.
-Domnule Țuțea, dintr-o perspectivă biblică, acum suntem în ziua a opta, până la desăvârșirea Creației; Dumnezeu a creat lumea în șapte zile.
-În șase zile.
-În șase, în a șaptea s-a odihnit. Ce se va întâmpla cu ziua a opta și când se va termina?
-Nu știu! La Judecata de Apoi...Da!
-Până atunci se va desăvârși omul întru credință?
-Nu știu, dar la Judecata de Apoi se vor judeca viii și morții și Iisus va apare în splendoare, ca judecător al lumii, al viilor și morților. Asta e dogmă eschatologică creștină. Evenimentul ăsta poartă pecetea condiției suspans, că există în Dreptul Roman condiția rezolutorie (adică legai valoarea unei convenții de un eveniment cert) și condiția suspensivă, legată de un eveniment despre care romanii spun "certus an" (e sigură pe ea), "incertus quan" (nu se știe când apare). Așa și cu Judecata de Apoi. E certă. Dar nu putem ști noi când apare. E un mister asta.
                                         O concepție iudeocentrică a culturii europene
-Domnule Țuțea, credeți că trăim într-un secol al comunicării?
-Televizor, radio, presă, comunicări verbale, discursuri, simpozioane, mă rog...
-Din perspectiva acelui cuvânt primordial."La început a fost cuvântul".
-Bine, ăsta-i Logosul Absolut.
-Totuși noi comunicăm. În umbra acestui logos, a diferențialelor divine, cum spunea Blaga.
-Nu știu dacă sunt diferențiale. Blaga, bine, Blaga filozofează personal. Diferențialele divine ale lui nu stau. Nu se poate el pronunța cum gândește Dumnezeu autoritar, care a făcut aceste diferențiale pentru a-și asigura stăpânirea. Asta e un mod laic de a interpreta un mister, adică divinul, divinitatea creatoare. Știm noi ce intenții a avut Dumnezeu? Că se spune de teologi că din prea plinul bunătății lui și din iubire a creat omul. S-a revărsat în afară...Bine, la creștini, Dumnezeu a făcut lumea din Nimic (materia și ordinea ei, ieșindu-și din neliniștile singurătății sale). Bun, astea sunt mistere. Creația este un mister. De altfel, creație e atât de suverana, creația biblică este atât de suverană, că ți-e rușine să insulți niște neputincioși filozofi și oameni de știință. Dumnezeu a făcut lumea, nu? Și pe om, și cu omul a încoronat creația sa. Și l-a însărcinat să cunoască lucrurile. De-acolo vine denumirea lor. Originea primordială a capacității determinării numelor lucrurilor, care este o operație logică. Originea mistică a gândirii logice. Dar, de pildă, acum se face că s-a trecut de la totalitarismul comunist... comunismul nu e totalitar, domnule, e anarhic. Dacă iei Manifestul Comunist, această biblie roșie, se termină că societatea viitoare, așa se încheie, e o societate fără clase, concepută ca o asociație de indivizi. Sociologul care a scris celebra lucrare "Der Historiche Materialismus", a spus că acesta este incendiul anarhiei finale. Ăsta e incendiul anarhiei. Sunt anarhiști comuniștii prin finalitatea lor. Totalitari suntem noi, creștinii și în special catolicii. Totalitarismul se mai numește holism. Holos în grecește înseamnă întreg. Metafizica cunoașterii aristotelice spune: întregul premerge partea. Dumneatale, care ești homo-sapiens, care fie că ești laureat al premiului Nobel sau măturător, intri în categoria de homo-sapiens. Când – acum ești întreg, (nu?) dumneta! Când, Unde, Cum și În ce Scop ai apărut în calitatea asta de acum? Poți să răspunzi?
-...
-Cum?
-Nu știu.
-Adică dacă te întrebi singur și nu e un zeu în colțul casei, nu e Dumnezeu care să-ți reveleze data începutului, înseamnă că vii de nicăieri și mergi spre nicăieri. Deci Moise, e mai valabil decât ultima noutate evoluționistă a științei. Moise stă în picioare, Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea lui. Afirmația asta nu poate fi combătută. Omul nu e o sumă de miliarde de celule sau de organe. Că nu e independent nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. E vreun organ al omului independent? E legea corelației organelor a lui Cuvier. Așa! Omul ca întreg nu poate fi gândit decât biblic. Științific nu! Că, de pildă. Claude Bernard, în "Introduction à l’étude à la médicine experimentale", cartea aia celebră, se întreabă (despre care Bergson spune că e o capodoperă, mă rog, e o lucrare pozitivistă, eu în "Bios", un eseu de-al meu, o iau oleacă în bășcălie) spune așa- el e fiziolog, creatorul fiziologiei moderne- Claude Bernard- și se întreabă: un fiziolog care stabilește funcțiile organismului omenesc, cum trebuie să înceapă? De la întreg la părți! De la întreg la părți. Și se întreabă el: ce este întregul? Că Aristotel spunea că întregul premerge partea. Zic: Se poate combate? Se poate demonstra? Nu! E valabilă? E! E eternă. Că n-ai cum să spui că dumneata ai apărut acum douăzeci de milioane de ani. Că te faci de râs! Să descoperi câte-un picior, câte un femur în paleontologie, cum a descoperit Dubois nu știu ce os în Indonezia, nu știu în care din insulele alea de-acolo a reconstituit pe Picantropus Erectus adică pe omul maimuță care face liant între maimuță ți om. Pârț!

                                                                                                            A consemnat:
                                                                                                            Iulian Grogoriu

Pe 6 septembrie(marțea viitoare), va apărea părerea d-lui Petre Țuțea despre actualitatea românească consemnată de Iulian Grigoriu și publicată în Nr. 18 din "Noduri și Semne", 1990.



@Texte culese și selectate de Simona Toma.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu