vineri, 23 septembrie 2011

Poemele lui Simón Ajarescu publicate în "Noduri și Semne", Nr.16, 1990


Poetul Simón Ajarescu debutează exploziv în literatura română pe crugul anului de grație 1969, inițiind, alături de Nichita Stănescu, o adevărată revoluție: sintagma conceptuală. Critica literară îl definește, în acea perioadă, ca una dintre cele mai promițătoare și fascinante personalități ale tinerei poezii românești, alături de tânărul debutant Nichita Stănescu. Marginalizat printr-un joc criminal al politicii și istoriei comuniste, Simón Ajarescu este cantonat ulterior într-un forțat exil spiritual; pe ultimii opt ani, poetului i-a fost interzis dreptul de publicare…
Artistul Simón Ajarescu definește un spațiu mitic, mitologic, arhetipal. Construcția oniricului și a legendei este realizată atent, vertical, din timpul metarealității, din materialul științei. Lucrarea prezentată în această pagină (un microunivers în perpetuă geneză) confirmă valoarea și profunzimea scrierii sale. "Dunărea-ntreagă planează deodată razant/ curge deodată silențios/ pe deasupra noastră- a tuturora !!..."
                                                                                                                              Dan Manole

Fenomenul moștenit
(metaîntâmplare)
                                    Lui E.T.!
Vara glisând: verde dinspre teișuri
                                    ce țin lunca-n creștet și-n briză,
verde-nspre niscai sălcii fluide- vara glisând
pe Linia de Univers a solstițiului riveran.
Donau! Donaris! Dunai! Dunăre! Istru! Danubiu!...
La vadurile voastre (spații du-te-vino pentru eroizi
și eroi) se mondializează anti-lumile...
Dintotdeauna odinioară pentru totdeauna cândva
e picătură de apă "D" valorează cât o picătură de sânge.
Rudeniile apei- proiecții ale promontoriului nostru adânc
îndreptat acut către un larg de purpură retiniană-
deplasându-se pe bază de anafor
absorb materie dimprejur până la apariția lor în mediu!
Ultima ipostază care li se vedea (ultravioletă și-ovală)
în priveliștea dintre ochi și alt ochi
era filmul de neuroni flotanți de pe cap...
Soră heterogenă mama cu toate Rusălciile!...
Într-o zi au început să-și pună la lucru aureola.
Fecior mezin m-au supus, doamne, fără cruțare
la "proba apei": să pășesc pe luciu trei stânjeni măcar
satisfăcând criteriul mezinității...Zânele-mătuși
se făceau că se uită în altă parte...(în vid?!).
Nenereida mi-a spus spus dincolo de gând și cuvânt:
"Și cel mai umil val din blânda stihie pe care calci apăsat
fără să te scufunzi în incinta lichidă a zării de dedesubt
va contribui, prâsleo, la diluviu și la potop... "
Priveam la mama cu dioptriile astronomice ale visului.
Mama mă privea pur și simplu cu dioptriile ei...
Prin ochii amândurora un crug magnetic trecea
cu centrul pe-o boabă de oxigen solid din văzduh...
Știma spunea dincolo de simțire și sentimente
iar mama îmi transpunea în simțire în sentimente:
"Ochii tăi vor primi într-o seară ca lacrimă
și vor da într-o dimineață ca plâns
chiar stânjenelul acela de susur albastru de sub talpa ta
reavănă și zvântată-n același pas..."
Donau! Donaris! Dunai! Istru! Danubiu!...
Prin iulie- cearcăn de-adolescență jilav întins pe retină,
parhelii de manifeste luminoase forfolind pe meninge,
aduceri aminte până la ajunul secundei-
replexele acestui Aval Năvalnic Polinominal:
raze-tiz raze-sosii raze-pandant cu broboană de hidrosferă în vârf:
inundă toată fațada Orașului-Port!...
Poseidon și-a decupat sinea terestră din dulbiniș
lăsând un gol stătător
de forma boiului său
            în cuprinsul marii cursivități.
Înotătorii-l identifică părelnic din ev în ev
            cu premoniția săltată peste-orizont.
Talazurile și alte pachete de unde căzute din cer
de 2000 de ani îl tot ocolesc.
Donau! Donaris! Dunai! Dunăre! Istru! Danubiu!...
Apele sunt fără zeu. Dar nu le lipsește entelehia!
Fruntea mea străvezie (osul- un fierbinte display)
transmite-n direct belvederea. Și consecința.
În zori în amurguri- culorile lor
parafrazând spectrul
            s-au și depus nimbo-stratus
                        în ouă și lapți-
când peștii se luminează unii pe alții cu noițele de pe solzi,
când pescărușii caută plasmă pătrunzătoare
pentru o siluetă mai proprie
să umbrească până la miez cu ea obiectele riverane.
răsfrângerea solară de pe Istru se-ntrepătrunde
cu răsfrântul selenar de pe Danubiu pe toată fațada Orașului-Port!
Martori, câți sunteți, escaladați-vă reveria...
Și... brusc... în centralul toi de iulie din Dragoba-City
între chindia întâia și chindia a doua circadiene,
când sufletul năierilor vii și-al năierilor morți
miroase la fel de puternic a floare de tei
un miraj colosal:
Dunărea-ntreagă planează deodată razant
curge deodată silențios
pe deasupra noastră- a tuturora!...
Nadirul din fluviul aievea
și cu-asteriscul zenit
                        din halucinarul! magicul fluviu!,
mișună radiind inflamabil vipie-contrapunct
pe șira spiritului Celor-cu-benghi-istoric-de-Aici!...
Valurile-Vii s-au dedublat și ele. Văzum:
vehicul de cărat penlumina la Cei Asemenea Nouă,
vehicul de transportat stigmatul sonor
de la un timpan droaia de decibeli
                        la un altul noianul de decibeli...
Donau! Donaris! Dunai! Dunăre! Istru! Danubiu!...
Danubienii clironomi- ce hărăzire neaoșe au, ce noroc-
își moștenesc fenomenul din tată în fiu
ca pe-o transcendență de Neam!...
Pentru peștii cu cap de om de Aici
                        proverbul nu-și mai cântă-nțelesul...
Nimfa se făcea că se uită în altă parte (în vacuum?!),
                                                            dar ce vedea
era dintr-o teribilă acvamație. Spunând, vai,
dincolo de suspin de îngrijorare de of,
iar mama transpunând cu suspin cu îngrijorare cu of;
"Cine rupe cu-această Rosă-de-Isvoare
o rupe cu veșnicia!...
Cel ce se ferește de gherdapuri în exercițiul neptunic
e numai săracul-cu-apa!...
Cine atinge cu-nvergura brațelor sale ambele maluri
punându-și inima drept geamandură în sfor
acela merită Fluviul!..."
Apoi Ondina spuse și mama transpuse-nsfârșit:
cu ghiotura exprimând, nici o iotă înțelegând:
"Numai Plexul Abscons al fluviului însuși
mai scutește durata noastră și-a voastră de timpii ei morți-
care sfidează până și sacadanta-nșirare de date
ce pot istoriza pe sărite eternitatea!..."
"Ah: destui ani s-au pliat pe nahlapi și brizați
de când am primit ca pe-o muzică doar!...
Asigurat azi de răsunetul său pe curenți din sens
mă întreb: ființele mirifice
suferă oare și ele dragele! scumpele!
de grand mal du fin de l’eternite?!..."
Parcă le văd:
Mama sfințește Dunărea, binesemnificând-o
cu mâna dreaptă muiată-n fotoni aglomerați
                                    ca într-un căuș de galben polen.
Semnul lui Sabasios i-a electrizat degetele cruciș !...
Dunărea o sfințește pe mama
c-o revărsare-fantomă pe umărul ei. Rudeniile Rusălci
absente numai câteva clipe din Ucronia
împroșcându-mă din belșug, se descarcă (poate pe veci)
de greul de vlaga de zbuciumul aparenței !...
Dispariția Lor
lasă mediul cu o pală de vibrații mai puțin legendar.
Mama-Nereidă Mamă-Stimă Mamă-Nimfă Mamă-Odihnă
câteodată îmi țiuie gura de-atâta muțenie
                                    în neantul cu pereți de abis !...
Stăm între Luna învederată
   și-o Lună și mai adevărată
numărând câte umbre de trup și câte umbre de suflet avem !
Stăm între Soarele-adevărat și-un Soare și mai învederat
numărând câte umbre de trup și câte umbre de suflet avem.
Îmi aprind "faza mare"-a privirilor !
                                                                                    Miraj
colosal: ca printr-un farmec ce desferecă
                        sinapsa de fier folozofal a minunii
desprinzându-se de sine lin și trecând
prin cea mai tulburătoare vamă de simetrie
Dunărea-ntreagă
                                                planează deodată razant
curge deodată silențios
pe deasupra noastră- a tuturora !!...
(Primăvara 1987)


Sfidarea spirituală
(instant-poem)

Sufletul meu încă duhnește a trup. Aleluia.
Sufletul meu încă duhnește-a suflet. Amin.
Munții tot bătându-se-n capete
se vor transforma oare-n prundiș noosferic?!
Dacă mă dau peste cap- ca-n povești- și mă fac
nevăzut, cam princotro mă puteți regăsi?!
Materia în cinci colțuri a Lumii
are oroare de golul din Spațiu.
(Și câte albastre mostre de goluri nu sunt...)
Anti-materia are oroare de plinurile Mundane
cu priză directă la Timp.
(Și câte eșantioane roșii de plinuri u sunt...)
Pământul în contact cu Cerul
la fanta de oglindire dintre contrariile de veci:
o pleavă!- de funiginei cu greutatea atomică zero-
ce se depune pe retina mea, producându-mi
fosfene de-o spectrală coloratură,
ce se depune pe timpanul meu, producându-mi
acufene de-o spectrală audiență!
Mă doare locul din Magna Mater
unde-am sălășluit nouă eternități.
Pe-aici, prin această Parte a Universurilor- iată,
adresa unei stele (de magnitudinea unui număr mirabil)
                                    trebuie s-o căutăm în Neant-
nici nu te naști bine, nici nu înveți bine
să vorbești sau să taci, că îndată
(asta-nseamnă: "a doua zi după tinerețe")
și se și umple gura cu neutroni...

Instant- poem
(sentimentul- puseu)

Caise-meteoriți- Caiseidele!- cad oblic în vicinale
fântâni înmiresmându-le creștetul curgător...
Melci cu cochilii ca elitrele de bondar
trag benzi lăptoase de uncrop genuin
                                                peste pulpe de nimfe...
Da: și vara (aceasta!) intrând în secol, oho,
                                    de-a răulea? de-a binelea?,
dintr-o centripetă amploare a Dez-Amăgirii...
Barza casei își lansează dis-de-dimineață
volantul nr.3 – norocul devine Spațiu...
Proferări de ursitoare locvace urmează a-și adeveri
                                    la răspântii de sens coerența!
Un ogar perplex latră la pepeni galbeni
de pe lavița din șopronul- refugiu de sud al bostanei
ca la o Lună cu parselenii aidoma de jur-împrejur...
(Matriarhă, tu binecuvântezi în limba iasomiască
tufa-nflorită a doua oară-n același an
                        dintre tine și ego-proiecția ta sânziană...).
Oh, da: și vara (aceasta!) sosind pe adresa noastră
dintr-o implozie profundă a Dez-Amăgirii...
Protuberanța imperială a Soarelui Helios
                                    atinge Lumea în dreptul meu!
Vasăzică ar trebui
să simt: să controlez: că trăiesc pur și simplu!
Dar...nu! Totuși...nu!...
Ceva-Cineva din mine îmi dă sentimentul-puseu
că țin (acuma) de-o supraviețuire,
                                    c-am supraviețuit-
pe cont propriu? pe seama tuturora?
                                    ...unui dezastru...unei urgii...
cu sediul în Paradis!- 


 
@Texte culese și selectate de Simona Toma.
    

4 comentarii:

  1. cu cat este mai de neinteles fraza/propozitia, cu atat este declarat poetul mai genial si mai rupt din rai. iar constructia sintactico-mofologica e la pamant. btw stie careva numele criticului care l-a declarat original, ca prea suna a legenda dupa ureche chestia asta!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. SINTÁGMĂ ~e f. lingv. 1) Ansamblu liniar de elemente ale limbii, aparținând unor clase diferite, care, în actul vorbirii, se îmbină unul cu altul. 2) Unitate sintactică stabilă alcătuită din două sau mai multe cuvinte, între care există un raport de subordonare și care constituie o parte a unei propoziții sau a unei fraze. /<fr. syntagme, germ. Syntagma

    CONCEPTUÁL, -Ă adj. referitor la concept (1) sau la concepție; abstract. ◊ artă ~ă = tendință în arta contemporană care face să primeze ideea, concepția operei asupra formei sale concrete, ultime. (<fr. conceptuel, lat. conceptualis)
    **
    avand definitiile de mai sus, care se inghesuie sa explice 1. lingvistic "sintagma conceptuala" si apoi 2. stilistic?

    RăspundețiȘtergere
  3. poezii intergalactice :)

    RăspundețiȘtergere
  4. un om neinteles . un om dificil . un poet poate geniat tot neinteles .
    atat cat ma pricep a fost ingropat omul si nu poetul .
    de ce atata suparare? lipseste chiolhanul !

    RăspundețiȘtergere