Autorul de vinerea trecută, Tatiana Nona Ciofu (Umbra), sub pretextul celor doisprezece texte, ne-a citit pe o luntre de-a lungul unor fluvii. Muza sa a fost un pic nedumerită, nesigură dacă să vâslească sau nu spre un tărâm (sub)pământean. Prin mișcările undelor, am putut vedea Akheronul (tristețea), Pyriphleghtonul (focul), Cocytul (gemetele), Lete (uitarea) și Styxul (otrava și blestemul).
"Până când…/Se va sătura/ Să plece cu mâinile goale,/ Azvârlită de vânt/ În toate colțurile/ Plutind în zdrențe/ Ticsite de răsuflări și teamă,/ Târâtă din azil în azil,/ Lovită în spate și peste gură,/ Lăsată să zacă scâncind/ Până se va găsi un loc să respire./ Până atunci…/ Să visăm/ Cum împodobim coasa…/ Avem nevoie de martor !"(Tatiana Nona Ciofu)
După excursie, Stela Iorga a spus că a fost ca "un joc de-a D-zeu și de-a viața în absența-prezența unui sentiment care se mai poate numi și iubire de viață, de om" și că ce a citit Nona "are o linie fluidă, feminină, cu o încărcătură lirică temperată de o luciditate amară ". Ion Avram a remarcat că autorul "așează mai bine textul în pagină, structurarea sa a devenit mai riguroasă, mai rațională, ceea ce reprezintă un pas înainte". Anca Șerban a văzut excursia cu "mici probleme existențiale" iar prestația Nonei este mai reușită când e de "un lirism mai voalat". Gabi Ghimpu, cu ochii pe autor, a văzut o "Maria Magdalena în mai multe ipostaze". Ștefan Ciobanu i-a sugerat (Nonei) să devină "un scenarist bun pentru că unele poeme încep frumos (cu imagini bune) și mai apoi se diluează". Tot același lucru a fost remarcat și de Nicoleta Onofrei "începuturile sunt ca niște buzdugane care se detensionează spre sfârșitul poemelor". Radu Dragomir, deși a fost cu noi pe luntre, a văzut excursia ca pe "un turn ce joacă rolul de țepușă pentru sufletul autorului". Cronicarul s-a gândit că poate Nonei i-ar sta mai bine într-o gondolă cu muza de mână cântând la acordeon sau, de ce nu, într-o lectică.
Simona Toma
Mâine, aproape sau după orele 18, la sediul cotidianului Viața Liberă, ne citește proză Paul Berenștain.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu