miercuri, 6 iulie 2011

Noduri și Semne, An I, 1990

Nr. 10

Nodurile, semnele…
I-am crezut de la bun început și nu ne-am înșelat. Ați devenit într-adevăr, o revistă, aveți un nume, o identitate și un pașaport pentru viitor semnat de Revoluție. Vă dorim să vă puteți întoarce cît mai repede la poezie, sub semnul lui Nichita. Cu toții ne luptăm de fapt să ne întoarcem la noi înșine, la uneltele pentru care am fost predestinați.
Deocamdată le-am pus la vîrf săgeată și le-am îndreptat spre ținta care nu reprezintă binele.
Nodurile, semnele… există. Personificate au dat coloană vertebrală și ținută aleasă unei publicații gălățene care- sîntem chiar siguri- va dăinui.
Întru adevăr și poezie, fără patimă, dar cu sentiment.
Vă urăm de bine și de viață lungă.
                                                         Viața Liberă


Scrisoare pentru prieteni
Uneori este greu să scrii despre prieteni. Ca și acum, la micul vostru jubileu. Peisajul publicistic caracteristic momentului are toate  “harurile” de a fi asemănat cu o junglă. O junglă cu propriile legi : unele drepte, altele strîmbe. Într-o confruntare ideatică (cu ceilalți exploratori) și într-o permanentă luptă cu existența ( economică) ați găsit puterea de a face gazetărie care ține de asimptotic spre profesionalitate. Sabia cu care vă croiți drum prin hățișurile acestei jungle este strălucitoare și tăioasă. Setea de a explora cît mai mult vă biruie întotdeauna inerentă oboseală. Tîrîtoarele care vă privesc cu ochi halucinați de sub pietre nu pot decît să sîsîie neputincioase. Voi mergeți mai departe !
Redacțiile noastre se află, din punct de vedere al geografiei Cetății, la capetele unui segment care cuprinde cam tot ceea ce ar putea fi important în publicistica gălățeană. Noi credem că, împreună, valoric, am putea închide un cerc în care micii peștișori ai condeiului n-ar putea decît să caute  “noduri” în papură și să ne facă  “semne” disperate de a se elibera din strînsoare.
          Orientări



Cimbru
În seara asta nu mai mergi la bal,
printre femei și fete insipide
un nor pufos cu degete lichide
are să-ți bată-n geamuri pluvial.

Și glasul tău, privighetoare tristă,
va sta ca prins în cușcă după dinți
cuvintele vor dormita fierbinți
sub limba ca o umedă batistă.

De dorul măștii agățate-n cui
plîng zîmbetele strînse-ntr-un fular,
în seara asta tu vei fi amar
și n-ai să faci bezele nimănui.

Și-ai să tocești stupid din manual
îngurgitînd în silă fraze reci
căci n-ai memorie și deci
În seara asta nu mai mergi la bal.

                                                        Marian Ganea

Valută
O iarnă sudată cu vreme de vară
un fals buletin meteorologic expres
cînd altă murire precis va fi iară
răpusă la vot de un alt interes

și ce mai contează salcîmii și prunii
ne tot îndemnăm să murim înșelați
acum biograful de scrîșnet al lunii
sfințește aghiasmă în munții carpați

o joacă absurdă amuză titanii
căzuți cu hîrzobul din satul olimp
un preț derizoriu își numără anii
cu stînga un adas aderă la schimb

                                                            Ioan Dan Pintilie

Furtuna
Într-o noapte a venit furtuna și, mi-aduc aminte,
s-a ridicat atunci țața lisaveta din lampă cu:
            poalele ei zdrențuite
            făina de fulger în păr
            limba crăpată de greieri
afară s-au auzit umbrele cartofilor căzînd din cer
și fîntînarii au uitat dintr-odată locul fîntînii
și sunetul ploii era o presimțire cu fluturi
și prin lungul peretelui au trecut așa
            un cal
            un rîu de bani verzi
            un șir de salcîmi de purpură
            o căruță pe drumul unei albii secate
țața lisaveta
ca un copil la sîn un braț de scurnuți legăna
și zbura peste garduri
se lumina uneori; șarpele aprins și stins de foșnetul ierbii
            întunericul pîlpîind din rufe albastre
            și luna într-adevăr luna care mai
            exista și speria tractoriștii
            în somn.
Mama mi-a spus: copile, du-te afară și alungă norii
tata mi-a spus: lasă pietrele și ține-mi de șipcă
bunicul mi-a spus : ( o înjurătură de stea)
            furtuna se apropia...
și bunica mea, margareta chiar așa o chema
margareta nu lisaveta.
                                    Ion Potolea 
  
Fericit dintr-o dată
berăriile s-au deschis dintr-o dată
băcăniile de care ne-am făcut la fel
s-a deschis o mînă și-a scăpat
limba și literatura română
ce bea vin roșu ce mînca ciorbă de miel
era delir era erizipel
omenirea se lingea pe dește;

s-au interzis conservele de pește și s-a dat
liber la privit și înjurat

se trăia mai omenește laolaltă
lumea asta cu lumea cealaltă
...culmea-i că eram perfect treaz
am ridicat mîna m-am ciupit de obraz
și era zece seara dacă nu mă-nșel
se bea vin roșu se mînca
ciorbă de miel

                                            Dan Manole

Joc
Atent la filigranată absență a soclului,
Foc de tabără în colț de odaie
La răsăritul norocului
Slăvesc așteptarea aversei văpaie.

Iubesc inocența strivirii, bezmetic
Și albe zvîcniri de nevroze lăhuze
Atîtea accente în ritm ipotetic
Îmi curmă cadrilul spuzelii pe buze

În cioburi, isteric, se stinge o seară
Cadențe latente sorb liber esența
Și dama de pică suspină-ntr-o gară
Iar trenul în goană-mi străbate pasența.

                                                            Panait Căpățînă

Elegie în alb
singurătate- geam de mănăstire-
prin tine-și vinde timpul puritatea
dinspre trecut sau din închipuire-
plătesc pe rînd cu nașterea și moartea


atîtea chipuri- liniște pe targă
în flori de cîmp în piatră în altare-
cu ochii stinși dar fără să se-toarcă
ajunge iar în punctul de plecare

și iar îmi traversează carotida
și ud cu sînge linii de sosire-
o, eli, eli, plînge piramida-
singurătate- geam de mănăstire

                                                            Ion Zimbru

Unde se duc morții cînd mor
cînd e noapte aici altundeva
răsare soarele orice
poate deveni obiect al cunoașterii omului
numai el să vrea iată întrebarea care
va apare în zori cînd lăptarul va
apăsa lung pe sonerie
            unde se duc morții cînd mor domnule lăptar

el va face ochii cît discul soarelui cînd apune va
trînti sticlele și va muri
peste 30 de ani obsedat de această enigmă.

(morții cînd mor nu se duc nicăieri
            și sînt morți și gata ei nu au cum să mai
moară se duc în pămînt și-acolo
îi mănîncă furnicile)

ba nu nu
sufletul se desface de trup se ridică deasupra și
se uită la tine cum îți bei cafeaua dimineață și
se uită la tine cum faci dragoste cu domnișoara
cu buze mov.

și crezi că ești viu pentru că
bați la mașină un poem despre morți lăsînd
vînătăi pe hîrtie trăgînd
o linie pe pămîntul plin de linii.

nici măcar tu nici măcar tu
nu știi unde se duc morții cînd mor
lor nu le place să rîzi prin preajmă nicidecum
nu se duc în pămînt căci cum
s-ar mai înmulți atunci îngerii
            (unde se duc dar unde se duc)

soarele apune și parcă
ar fi o sticlă de vin spartă de cer
altundeva va răsare.

                                                Alina Durbacă




@Texte culese și selectate de Simona Toma.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu