(...) Cobori tiptil din computer şi te prelingi pe birou, pâş-pâş. Ce-ţi pasă ţie de cuvântul în sine, „personaj”, de acţiune sau ce o mai fi. Te cocoloşeşti într-un colţ şi te scobeşti în dinţi. Eşti mare. Poştaşul vine la tine. A intrat pe geam şi e furios că a trebuit să facă un drum atât de lung şi la un personaj fără nume. Cum să îl cauţi? Cum să dai de el? Înţeleg efortul poştaşului. Dacă eram în locul lui, te-aş fi împuşcat – şi în urma ta rămânea scrum sau poate o dâră de fum ca în urma unui duel; dar tu nu eşti duelist – se pare că nu eşti nimic, sau mă înşel eu. Nu ştiu dacă să cred sau nu zvonurile ciudate care umblă despre tine. Dar cum eu nu cred în zvonuri... (...)
(Marius Chiru – Cină cu saltimbaci)
Furie şi delir, halucinaţie şi fantezie, dezacord şi divagaţie, talmeş-balmeş şi efervescenţă (devălmăşie şi tensiune), autoironie, sarcasm, autopersiflare, viziune proprie, ritm interior (alerteţe), repetiţii tensionabile, enumerări inflaţioniste, filozofări truistice (truisme filizofarde), jargoane (nasoi, gagici etc.), dicteuri filozofice – sunt câteva dintre sintagmele ce s-au spus în urma lecturării de către Marius Chiru a unui text de aproape zece pagini.
„Un eseu despre existenţa unor personaje în viaţa de zi cu zi, în lumea actuală; prea mult material care face textul să devină obositor, poate şi din cauza structurii defectuoase; alternează pasaje/imagini reuşite cu unele nereuşite; există potenţial – dar, ca realizare, nu-s convins.” (Andrei Velea)
„Încercare de proză în care se remarcă ideea depersonalizării şi a descompunerii faţă în faţă cu materia; simbolurile derivă din simboluri şi devin năucitoare; textul nu poate fi considerat o reuşită pentru că are incoerenţe; este furat de text, mai ales în zona ilogicului; amestec de stiluri şi influenţe în care am găsit şi ceva din teatrul absurdului; nu a ajuns la maturitate scriitoricească.” (Stela Iorga)
„Cred că nu are exerciţiul scrisului; textul pare un delir; nu are ştiinţa frazei şi a cuvântului; îi trebuie muncă, lectură, trudă; furia nu este de ajuns, mai trebuie şi strategie, disciplină, coerenţă pe care să şi le impună; are inteligenţă.” (Mirel Floricică)
„Există potenţial, dar şi o suprainflaţie de text; e ca poşeta unei femei în care găseşti de toate într-o dezordine exemplară; să se organizeze ca scriitură; prin nişte pasaje lirice pare mai mult poet decât prozator.” (Anca Şerban Gaiu)
„Autorul pare uşor grăbit şi apropiat de genul fantasy; prea mult lirism, impresia poate fi pozitivă; mici erori de construcţie; trebuie rscris, rescris, rescris!; prea mult mister.” (a.g. secară)
„Prin trecerea bruscă de la lumea reală, crudă şi nebună la o lume cu prinţese, autorul creează în mintea cititorului un mic haos.” (Mădălina Radu)
„Un text recursiv, fără finalitate sau, mai bine zis, cu o finalitate suspendată; prea complicat.” (Elena Donea)
„O nebuloasă; m-am pierdut şi m-a pierdut; nu stă nimic în picioare.” (Simona Toma)
„Un text greu de urmărit; îmbină elementul ludic cu elementul cotidian, de introspcţie, de filozofare etc.; îmi plac propoziţiile scurte şi concentrate, dar nu concentrează mesajul; are şi imagini reuşite; mi se pare că textul nu prea respiră.” (Monica Harhas)
Ion Avram
Vineri, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Cezar Chiorcea.
(Relaţii privind activitatea cenaclului Noduri şi Semne – tel. 0746167284;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu