Naufragiu

grupaj de Laurenţiu Pascal

Peisajul doi

(după vamă)

Când de la o palmă la alta

ridurile se ţin de mână

când se mai scade un aer rece

şi se adună un aer cald

iar barba se prelinge

în pieptul de bărbat

ascute bine spada

cu faptele bune

sub capul plecat.

Aripi spre cuib

când pun gândurile în formă de cuib

sub coaja oului

cu mâinile legate

se împarte aburul pâinii

aşa zăcea mama întreagă.

când sunt aici

şi acolo-i Crăciunul

zâmbetul ei

lasă mereu urme în zăpadă

Peisaj odihnit

(cercul lui Zimbru)

În aşteptarea cercului

bătrânii stau în boxa martorilor

mestecând ploaia

el îşi număraseră punctele

crescător, descrescător,

pare, albe

până în cusătura camerei

îşi prelinse degetul

dreapta stânga,

stânga dreapta

şi aşa s-a rupt şi atâta odihnă

aici unde se mestecă ploaia

bătrânii se ridică în picioare.

Verdict:

la stânga

unde am răstignit şi vântul.

peisaj cu foame

(a patra poveste a vânătorului)

de la vârful bocancilor

braţul ţi se umple cu ochi

punct e acolo

statuie aici

trăgaci da

apăsat da

glonţ da

alergi pe dinafară

cu toată fuga cazută din cai.

să nu te culci pe partea celaltă

acolo

ştergea izvorul o sete

aici

expiri

într-un măr

într-un vierme

peisaj sub spânzurătoare

(prospect de psihiatru)

fără nevoie de încurajări

viaţa începe

şi se termină pe întuneric

de ai amorţit

caută un pas pe dinafară

cât o plecare, jos din spinare

cu toată ocara cazută din ra(i)

şi dacă aici

viaţa începe

şi se termină pe întuneric

caută

acolo

sub umbra ei

e atâta soare

aerul cald dintre surâsuri

după chinurile facerii.

sculptor în cuvinte

(falsul cerşetor de milă)

iartă-mi tristeţea întâlnirii

cuvinte

m-am născut obosit în coaste

să nu nasc EVE,

am îngropat copacul păcat

în propria-i umbră...

să-mi crească aripi pe chip;

iartă când miros a suflet

azi blestemat de cei mulţi,

agricultori de EVE

am deschis sertarul cu sentimente.

iartă doar UNA

mi-a furat coloana vertebrală

Peisajul cinci

(după visare)

Cu degetele roase de cerneluri

deschid geamul de la o lume la alta

să nasc un măr muşcat de tine

câteodată mă întind până la gând

şi totuşi rama e prea strâmtă

al doilea peisaj cu îngeri

(primul retrospectiv)

Aici trebuie să povestesc

mâna care scrie e sculptată-n ceară

mâna care deseneză

ruptă în mina creionului

de la apăsarea tuşei.

Era aceeaşi lună

mai înoptată de o casă

şi mi se decojea pături suflul

precum o cafea

care cere cubul de zahăr

aceeaşi lună

şi-un eu în perna dreaptă

sau poate într-un colţ, într-o stradă.

Nafragiu la o margine de rouă

care-mi spăla picioarele

precum o magdalenă

marie magdalenă zidită în pietre.

De atunci îngerul păzitor

aleargă înafara sintaxei

aleargă cu spume

în mâini şi în aripi aleargă.

Cât o înoptare

îl mai prind de un gând.

- Nu

au trecut prea mulţi îngeri aici

prea mulţi prea cuminţi

cu pietre fierbinţi până-n dinţi

prea mulţi prea cuminţi

ce prin rotiri de fus au sădit

aripi şi aripi în pietre

să obosească în trup de femeie

să obosească de sete.

- Cu picioarele curate

nu-şi cer plugul tău prin piatră

nici o pană, nici un fulg

nici să-mi cobori din spinare

peste rug.

De ai mâna derutată

adânc spre sarea cea de zbor

să ne mânjim cu păcate

să ne mânjirăm amândoi

să nu vezi piatra ridicată.

Timp peste noi, timp peste aripi

iar jos unde s-a terminat sudoarea

sub aceeaşi lună

supţiată de un soare

lângă o magdalenă

două aripi căutau spitale

să pună pe rană.