Cartea lui Octavian Paler, Viaţa pe un peron, este o carte fascinantă ce te va trimite într-o călătorie ce începe în conştiinţa ta şi se termină cu o analiză atât a persoanei tale, cât şi a întregii societăţi.
Scrisă din nevoia de a se revolta contra societăţii ce devine din ce în ce mai ignorantă, într-un oraş târg, autorul ne prezintă persoanjul principal, care nu are vreun nume anume, care vorbeşte tot timpul la persoana I şi se adresează cu apelativul persoanei a II-a plural, ceea ce-i conferă caracter confesiv. Personajul principal este un tânăr frustrat de propriile sale temeri şi eşecuri, despre care el însuşi spune că este un Rac ratat din toate punctele de vedere, şi care crede că ursitoarele s-au jucat cu destinul său, împovărându-l numai cu defecte, calităţile fiind recesive. Acesta, datorită îmblânzitorilor de cobre care-l terorizează atât pe el, cât şi restul oraşului, datorită unei crime pe care nu a comis-o, este nevoit să fugă din oraş. Se urcă într-un tren a cărui destinaţie nu o ştie. Se trezeşte într-o gară dintr-un câmp pustiu, iar când se dă jos pentru a-şi face nevoile, trenul pleacă.
Aici, în staţia din câmpul pustiu, o cunoaşte pe Eleonora, o femeie care, la fel ca şi el, este nevoită să fugă din propriul oraş din cauza dresorilor de câini. Cele două personaje par a fi complementare, iar peisajul rupt de lume prin pustietatea ce-l înconjoară face din cele două personaje un fel de cuplu adamic, originar. dar, într-o seară, din cauza unei furtuni şi a unei crize de isterie, el aproape o sugrumă pe Eleonora, care fuge din gară în pustiu.
Cartea uimeşte prin angoasa prezentă în fiecare moment al acţiunii, prin nevoia de a găsi o cale de scăpare din realitatea, din societatea ignorantă, despre care autorul spune că fiecare om are un clopot de sticlă în faţă ce nu-i permite să vadă ceea ce cu adevărat stă în faţa ochilor săi.
O carte ce trebuie citită prin aceste stări emoţionale ce te acaparează şi pe tine, ca cititor; o carte fascinantă din toate punctele de vedere!
Scrisă din nevoia de a se revolta contra societăţii ce devine din ce în ce mai ignorantă, într-un oraş târg, autorul ne prezintă persoanjul principal, care nu are vreun nume anume, care vorbeşte tot timpul la persoana I şi se adresează cu apelativul persoanei a II-a plural, ceea ce-i conferă caracter confesiv. Personajul principal este un tânăr frustrat de propriile sale temeri şi eşecuri, despre care el însuşi spune că este un Rac ratat din toate punctele de vedere, şi care crede că ursitoarele s-au jucat cu destinul său, împovărându-l numai cu defecte, calităţile fiind recesive. Acesta, datorită îmblânzitorilor de cobre care-l terorizează atât pe el, cât şi restul oraşului, datorită unei crime pe care nu a comis-o, este nevoit să fugă din oraş. Se urcă într-un tren a cărui destinaţie nu o ştie. Se trezeşte într-o gară dintr-un câmp pustiu, iar când se dă jos pentru a-şi face nevoile, trenul pleacă.
Aici, în staţia din câmpul pustiu, o cunoaşte pe Eleonora, o femeie care, la fel ca şi el, este nevoită să fugă din propriul oraş din cauza dresorilor de câini. Cele două personaje par a fi complementare, iar peisajul rupt de lume prin pustietatea ce-l înconjoară face din cele două personaje un fel de cuplu adamic, originar. dar, într-o seară, din cauza unei furtuni şi a unei crize de isterie, el aproape o sugrumă pe Eleonora, care fuge din gară în pustiu.
Cartea uimeşte prin angoasa prezentă în fiecare moment al acţiunii, prin nevoia de a găsi o cale de scăpare din realitatea, din societatea ignorantă, despre care autorul spune că fiecare om are un clopot de sticlă în faţă ce nu-i permite să vadă ceea ce cu adevărat stă în faţa ochilor săi.
O carte ce trebuie citită prin aceste stări emoţionale ce te acaparează şi pe tine, ca cititor; o carte fascinantă din toate punctele de vedere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu